8 din 10 conducatori auto au declarat ca au facut manevre ca sa evite un accident cu pietoni care traverseaza neregulamentar. Din aceeasi categorie a manevrelor riscante, 32% au mentionat ca au efectuat, cel putin o data de cand au carnet, o depasire riscanta pe timp de ceata, arata un sondaj online la care au participat 10.233 de respondenti, dintre care 9.803 soferi.

Sondajul a fost realizat in cadrul campaniei nationale de siguranta si preventie rutiera „Iarna, la volan”, desfasurata, pe intreaga durata a lunii decembrie 2019, de Generali Romania si APPA – Asociatia Pentru Promovarea Asigurarilor, si a avut ca obiectiv sa evalueze comportamentele din trafic ale soferilor si ale pietonilor, in special in sezonul rece, dar nu numai.

59% dintre conducatorii auto care au participat la sondaj au declarat ca reduc viteza in dreptul trecerilor de pietoni nesemaforizate de fiecare data, chiar daca nu vad pe nimeni in dreptul trecerii, iar 31% incetinesc atunci cand vad persoane in apropierea trecerilor si/ sau cand trecerea de pietoni este mascata de masini parcate. 8% reduc viteza doar cand vad persoane in dreptul trecerilor de petoni, iar 2%, doar atunci cand cineva se angajeaza in traversare.

60% dintre conducatorii auto au declarat ca vad zilnic in trafic pietoni care traverseaza prin locuri nepermise, iar 31% vad astfel de nereguli foarte des - in fiecare saptamana. Mai mult, 8 din 10 soferi au fost nevoiti sa faca manevre evazive ca sa evite un accident cu pietoni care traverseaza prin locuri nepermise: 29%, o data sau de doua ori de cand sunt soferi, 38%, de mai multe ori de cand sunt soferi, iar 14%, de foarte multe ori.

21% dintre respondenti au declarat ca distanta de franare scade pe carosabil umed, iar 10% sunt de parere ca aceasta creste nesemnificativ. De asemenea, 17% dintre soferii care au participat la sondaj sunt de parere ca distanta de franare scade pe carosabil acoperit de gheata, iar 8%, ca aceasta creste nesemnificativ.

Citeste si:
Sondaj: 4 din 10 romani se uita in telefon cand traverseaza strada
Sondaj: 4 din 10 romani se...

4 pietoni din 10 sunt atenti la telefon cand traverseaza

49% dintre cei peste 10.000 de respondenti ai sondajului au declarat ca, in calitate de pietoni, elemente precum fularul, gluga sau caciula le pot scadea foarte mult vizibilitatea atunci cand se asigura la traversarea strazii, in timp ce 40% considera ca acestea le afecteaza vizibilitatea doar putin. 1 pieton din 10 (11% din totalul respondentilor) este de parere ca acestea nu ii afecteaza deloc vizibilitatea.

4 din 10 pietoni au recunoscut ca sunt atenti la ecranul telefonului mobil in timp ce merg pe strada: 4% fac acest lucru foarte des, iar 34%, ocazional.

Intrebati cat de des se intampla ca, in calitate de pietoni, sa nu li se acorde prioritate pe trecere, 12% dintre ei au declarat ca patesc acest lucru in fiecare zi, 28% dintre ei, foarte des – in fiecare saptamana, 30% - des, cel putin o data pe luna, in timp ce 22% patesc acest lucru rar - o data sau de doua ori pe an. Doar 8% dintre pietonii romani au declarat ca li se acorda de fiecare data prioritate la trecerea de pietoni.

86% dintre pietonii romani au declarat ca iarna isi iau masuri speciale de precautie atunci cand traverseaza, fata de alte perioade ale anului. De asemenea, 89% dintre ei asteapta ca masinile aflate in apropiere sa se opreasca de tot inainte de a traversa pe la o trecere de pietoni nesemaforizata; 86% declara ca stabilesc contact vizual cu soferii inainte de a traversa strada pe la o trecere de pietoni nesemaforizata.

Citeste si:
Trafic rutier restrictionat in Capitala pe 21 si 22 decembrie
Trafic rutier restrictionat...

Sondajul s-a desfasurat online, prin intermediul portalului treazlavolan.ro, in perioada 13 – 31 decembrie 2019. La acesta au raspuns 10.233 de respondenti, dintre care 9.803 soferi (96%) – 76% dintre ei au declarat ca se urca zilnic la volan, iar alti 18% conduc de cateva ori pe saptamana.

In total, 79% dintre participantii la sondaj sunt barbati, iar in ceea ce priveste categoriile de varsta, 37% au intre 18 – 25 de ani, 33%, intre 35 – 55 de ani si 21%, intre 26 si 34 de ani.

Sursa foto: RossHelen / Shutterstock

Te-ar putea interesa si:


Mai multe articole din sectiunea Auto »




Ascultă primul podcast de FinTech și digital banking din piață.

Citeste si
Cum poti sesiza politia cand vezi masini parcate ilegal?