Mașinile pentru programul Rabla 2020 pot fi radiate online

Mașinile pentru programul Rabla 2020 pot fi radiate online

Mașinile pentru programul Rabla 2020 pot fi radiate online în baza transmiterii către DRPCIV a certificatului de distrugere, în format electronic, de către operatorul economic autorizat care a emis acest document.

"Având în vedere măsurile dispuse la nivel național, privind limitarea sau încetarea temporară a activității cu publicul, pentru prevenirea răspândirii coronavirusului SARS-CoV-2, începând cu data de 26.03.2020, operațiunea de radiere din circulație a unui vehicul uzat, participant în cadrul Programului de stimulare a înnoirii parcului auto național ,,RABLA", va fi efectuată din oficiu, în conformitate cu prevederile art. 17 alin. (5) lit. a) din O.U.G. nr. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice, de către Serviciul Public Comunitar Regim Permise de Conducere și Înmatriculare a Vehiculelor care a efectuat înmatricularea acestuia, în baza transmiterii către această institutie a certificatului de distrugere, în format electronic, de către operatorul economic autorizat care a emis acest document", anunță DRPCIV.

Dovada radierii din circulație a unui vehicul va fi transmisă titularului înmatriculării la ultima adresă de domiciliu existentă în Registrul Național de Evidență a Permiselor de Conducere și a Vehiculelor Înmatriculate.

"Finalitatea acestui demers va fi reprezentată de efectuarea operațiunii de radiere din circulație a vehiculelor, fără a mai fi necesară prezentarea, de către proprietari, la ghișeele Serviciilor Publice Comunitare Regim Permise de Conducere și Înmatriculare a Vehiculelor, a documentelor prevăzute de art. 25 al O.M.A.I. nr. 1501/2006 privind procedura înmatriculării, înregistrării, radierii și eliberarea autorizației de circulate provizorie sau pentru probe a vehiculelor, cu respectarea termenelor stabilite în legislația aplicabilă Programului de stimulare a înnoirii parcului auto național", mai spun reprezentanții DRPCIV.

Andrey_Popov / shutterstock.com

Personalizate pentru tine