Uzina Dacia produce în prezent 1.313 vehicule pe zi, după ce la începutul lunii mai a reluat producția cu mai puțin de 1.000 de unități pe zi. Ca măsură preventivă în condiţiile pandemiei de coronavirus, Automobile Dacia a oprit activitatea la Mioveni, la jumătatea lunii martie și a reluat-o pe 4 mai.

Producătorul român de automobile își adaptează permanent producția la cererea pieței, de aceea nu poate estima momentul în care cadența va ajunge din nou la 1.360-1.370 de unități pe zi.

"În prezent, cadența uzinei Dacia este de 1313 vehicule/zi, adaptând permanent producția la cererea pieței. Activitatea pe platforma industrială Dacia de la Mioveni se derulează normal. Ca în fiecare an, producția în cele două uzine s-a reluat după o pauză în care au avut loc lucrări de mentenanță și modernizări necesare pentru noile proiecte. În această perioadă, angajații s-au aflat în concediu de odihnă colectiv anual. Preocuparea noastră prioritară și permanentă în timpul crizei sanitare rămâne protejarea sănătății angajaților. Compania, în acord cu autoritățile locale și partenerul social, aplică măsurile de protecție a angajaților și monitorizează în permanență ca acestea să fie respectate de către toți. În plus, adoptarea unui comportament responsabil atât la locul de muncă, cât și în timpul liber, ne va permite să controlăm situația", au declarat pentru wall-street.ro oficialii Groupe Renault România.

Producția Dacia în primele 6 luni din 2020 a depășit 112.000 de vehicule:

  • DACIA Duster – 80.631 unități,
  • DACIA Logan – 15.059 unități,
  • DACIA Sandero – 11.451 unități,
  • DACIA Logan MCV – 5.020 unități.

Citiți și Scădere cu aproape 32% a pieţei auto din România, în primul semestru al anului.

Care a fost producția Dacia în ultimii 8 ani:

2019: 349.466 unități
2018: 335.262 unități
2017: 313.883 unități
2016: 320.457 unități
2015: 339.204 unități
2014: 338.593 unități
2013: 342.620 unități
2012: 307.150 unități

Uzina Dacia are o capacitate maximă de 350.000 de autovehicule, o limită care nu a fost atinsă niciodată.

Citiți și Dacia electrică / Renault K-ZE, în teste în România.

Pe primele 6 luni din 2020, producția totală de autoturisme în România (Dacia și Ford) se ridică la 187.717 unități, în scădere cu 28.8% față de perioada similară din 2019, respectiv 263.367 unități.

La nivel european, analiștii se așteaptă ca piaţa auto să scadă în acest an cu cel puţin 20% faţă de 2019.

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Cristian Gubandru
Cristian este absolvent al Universității Româno-Americane și al unui MBA la Academia de Studii Economice (A.S.E.). Startul în jurnalism a fost în 2003 la agenția de presă Mediafax , parte a trustului MediaPro, pe poziția de redactor, iar mai târziu la agenția de presă NewsIn , parte din trustul de media Realitatea - Cațavencu, ca reporter și redactor șef al departamentului Companii. Pentru o perioadă scurtă de timp a scris pentru ziarul de...

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Auto »



Setari Cookie-uri