Linia de cale ferată Gara de Nord-Aeroportul Otopeni este finalizată în proporție de 97%, a anunțat, CFR Infrastructură. Pe întregul traseu a fost montată linia de cale ferată, constructorul executând în prezent ultimele lucrări de buraj și profilare mecanică, a transmis compania.

"Noua cale ferată spre Aeroport pornește din zona de racordare (fosta Haltă Odăile) pe aproximativ 600 m, traseul continuă cu o zonă de consolidare, în lungime de 900 metri și un viaduct de 1,52 km, care supratraversează DN1, până la noua stație de călători, de la Terminalul Sosiri Aeroportul Internațional Henri Coandă. Pe întregul traseu a fost montată linia de cale ferată, constructorul executând în prezent ultimele lucrări de buraj și profilare mecanică", potrivit sursei citate.

La stația Aeroport mai sunt de executat lucrări de finisaje interioare, de montare a instalaţiilor electrice, de așternere a membranei pe peroane, de instalare a difuzoarelor, camerelor video, dar și lucrări de alimentări cu apă și realizare rigolă de preluare a apelor meteorice, precum și de montare a parapetului de protecție.

De asemenea, mai sunt de făcut lucrări la viaduct, lucrări de suprastructură, dar și la drumuri.

Citeste si:
A fost semnat contractul pentru modernizarea liniei CF București...
A fost semnat contractul...

„Proiectul Modernizarea liniei de cale ferată București Nord – Aeroportul Internațional Henri Coandă București – FAZA I: Racord C.F. la Terminalul T1, Aeroportul Internațional Henri Coandă București prevede construirea unei căi ferate simple pe o lungime de 2,95 km, cu 3 podete, un viaduct de 1,52 km lungime (37 de pile și o culee) care supratraversează DN1 şi o stație CF, cu linie dublă, la Terminalul T1”, se mai arată în comunicat.

Valoarea contractului este de 398,1 milioane lei, lucrarea fiind finanțată din fonduri europene nerambursabile.

Citeste si:
Când este gata metroul din Drumul Taberei? Răspunsul lui Orban
Ludovic Orban, despre...
Sursa foto: Facebook / CFR Infrastructura

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online. Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară. În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:


Mai multe articole din secțiunea Auto »



Setari Cookie-uri