Lucrările de pe șantierele feroviare pentru noua linie de cale ferată Gara de Nord - Aeroportul Internațional Henri Coandă continuă, chiar dacă termenul stabilit inițial, EURO 2020, nu mai este pe agendă. Potrivit estimărilor ministrului Tineretului şi Sportului, Ionuţ Stroe, lucrările vor fi finalizate la sfârşitul lunii august.

Lucrările la calea ferată, care va asigura legătura directă între Gara de Nord și Aeroportul Internaţional Henri Coandă Bucureşti, sunt incluse în două mari proiecte feroviare, și anume Dublarea liniei de cale ferată Mogoşoia - Baloteşti (finanțare de la Bugetul de Stat) și Racord C.F. (din zona Odăile) la Terminalul T1, Aeroportul Internațional Henri Coandă București (finanțare din fonduri europene), potrivit CFR Infrastructură.

Dublarea liniei de cale ferată Mogoşoaia - Baloteşti

Lucrările pentru dublarea liniei de cale ferată între Mogoșoaia și Balotești reprezintă prima etapă a conexiunii feroviare directe cu Aeroportul, din zona Odăile, fiind totodată și prima lucrare de construire a unei linii feroviare, după 1989, cu finanțare integrală de la bugetul de stat.

Traseul modernizat, în lungime de aproximativ 8 km, cuprinde:

  • lucrări de infrastructură şi suprastructură feroviară pe întreaga distanță, prin consolidarea şi lărgirea terasamentului,
  • montarea suprastructurii liniei pentru realizarea căii ferate duble pe cei aproximativ 8 km,
  • lucrări de reparaţii şi consolidare a 4 podeţe, 3 pasaje inferioare şi o trecere la nivel,
  • construirea noului Punctul de Oprire Aeroport (PO Aeroport),
  • montarea instalaţiilor de semnalizare, telecomunicatii feroviare și instalaţii de energoalimentare pentru PO Aeroport,
  • o construcție nouă pe două niveluri, prevăzută cu peroane în lungime de 150 m și 3 m lățime, scări fixe, scări rulante, lift pentru persoanele cu dizabilități, inclusiv o parcare auto de 240 mp.

Pe intervalul Mogoșoaia - Odăile, SC WIEBE a finalizat lucrările de infrastructură (100%), inclusiv lucrările de buraj mecanizat și de montare a aparatelor de cale, care asigură racordul cu noul traseu spre Aeroport, în zona km 13+970 - km 16+000. SC PORR a finalizat în proporție de 95% lucrările la cele două podețe de la km 14+411, respectiv km 14+416

Pe intervalul Odăile - Balotești, constructorul SC WIEBE continuă lucrările de suprastructură și infrastructură, iar din zona Odăile, unde stadiul de execuție pe partea de infrastructură este de 70%, a început montarea liniei de cale ferată și a traverselor.

PORR a finalizat în proporție de 95% lucrările la podețul de la km 17+600 și la pasajul inferior de la km 18+600, în prezent se lucrează la pasajul inferior de la km 19+770, podețul de la km 21+359 și la PO Aeroport, unde a fost finalizat zidul de sprijin pentru zona de parcare și fundația clădirii, în desfășurare fiind etapa de betonare a pereților de la parterul clădirii.

Valoarea contractului este de 50,5 milioane lei. Ordinul de începere a lucrărilor a fost dat în mai 2019, iar durata de implementare este de 17 luni (2 luni proiectare, 15 luni execuție).

Racord la Terminalul T1, Aeroport Otopeni

Lucrările pentru construirea liniei de cale ferată se desfășoară pe intervalul Halta Odăile - DN1 și DN1 - Terminalul Sosiri Aeroportul Internațional Henri Coandă. Frontul de lucru este asigurat din zona fostei Halte Odăile, unde a fost montat schimbătorul de cale pentru racordul liniei la noul traseu spre aeroport. Lucrările continuă la suprastructura căii ferate pe zona de racordare, în lungime de aproximativ 600 m și pe zona de consolidare (900 metri), de unde traseul liniei intră pe noul viaduct, construit până la pila P24, aproape de DN1.

După finalizarea lucrărilor la pila P24 vor începe și lucrările pentru porțiunea de viaduct care va supratraversa DN 1.

Între DN 1 și Terminalul Sosiri, constructorul a montat linia de cale ferată și traversele, până la noua stație de călători, în dreptul peroanelor, la capătul cărora au fost montate și s-au făcut probe de funcționare la cele două scări rulante. În ceea ce privește cupola stației de călători, aceasta va fi vitrată pe toată lungimea structurii, din sticlă acrilică transparentă.

Proiectul prevede construirea unei căi ferate simple pe o lungime de 2,95 km, cu 3 podețe, un viaduct de 1,52 km lungime (cu 37 de pile și o culee) care supratraversează DN1 şi o Stație CF, cu linie dublă, la Terminalul T1, stadiul fizic de execuție al lucrărilor fiind de 75%.

Valoarea contractului este de 398,1 milioane lei, finanțat prin fonduri nerembursabile. Lucrările, realizate de Arcada Company, au început în iunie 2019 și ar trebui să fie gata în 14 luni.

Sursa foto: Oana Brânzan | Facebook CFR Infrastructură

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Anca Olteanu
Sunt redactor coordonator al publicației Retail.ro, parte din InternetCorp. Înainte am lucrat la site-urile Ziare.com și Wall-street.ro și la agenția de presă Mediafax, unde am fost reporter al departamentului Economic. Am absolvit Facultatea de Jurnalism și Științele Comunicării a Universității din București.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Social »



Setari Cookie-uri