Andrei Ciceu, un programator din Cluj-Napoca, a dezvoltat aplicația SoferOnline.ro pentru viitori șoferi care folosește un algoritm de inteligență artificială ce urmărește progresul cursanților și creează chestionare din întrebările pe care aceștia nu le stăpânesc încă. Cursanții primesc zilnic exerciții (teme de casă) din aceste chestionare.

Dezvoltarea aplicației SoferOnline.ro a început în 2013 și a durat 7 ani, însă și în prezent, sunt dezvoltate încă funcții noi când există o cerere în piață.

O astfel de aplicație ar necesita o investiție de 50.000 de euro, care ar putea fi recuperată în 5 ani.

Construită de la zero, cu ultimele tehnologii, costul de dezvoltare s-ar ridica la peste 1.000 ore de lucru (la prețul actual din piață peste 50.000 euro), și nu ar include perioada de trial & error, discuțiile cu clienții, deja având un produs clar definit. Investiția s-ar recupera în aproximativ 5 ani

- Andrei Ciceu -

Aplicația SoferOnline.ro oferă acces gratuit la o parte dintre servicii: chestionare, comentarii, curs, indicatoare. Modul de pregătire este contra cost, tariful fiind de 39 de lei pentru o lună. Acest modul se poate testa gratuit în primele 5 zile de la înregistrare.

Aplicația pentru școli este pe bază de abonament lunar (100-500 lei în funcție de pachetul ales), la care se adaugă un cost de 15 lei pentru fiecare cursant. Cursanții de la școlile partenere au acces gratuit la aplicația completă de pregătire.

"Față de celelalte aplicații de pe piață, diferențiatorul e algoritmul de pregătire ce urmărește progresul, știe unde ai lacune, și te pregătește exact din întrebările pe care nu le cunoști. În aplicație ai o bară de progres care îți zice cât de bine stăpânești materia, și astfel știi când ești pregătit să mergi la examen. Aplicația îți calculează cât trebuie să înveți zilnic (să nu te stresezi cu cât trebuie să înveți / dacă ai învățat suficient)", mai spune managerul.

Din 2014 de când a devenit funcțională aplicația numărul de cursanți a depășit pragul de 500.000 de persoane. Anul trecut, peste 127.000 de cursanți au utilizat aplicația. Cei mai mulți utilizatori în platformă sunt în ianuarie-februarie și octombrie-noiembrie.

Anul acesta, aproximativ 82.700 de cursanți noi s-au înscris în aplicație, în total 113.000 de utilizatori au accesat aplicația. În prezent, 17 școli folosesc aplicația. Cei mai mulți cursanți sunt din București, Cluj, Iași, Timiș, Bihor, Brașov, Prahova, iar cele mai multe școli de șoferi sunt din județelel Cluj, Oradea, Brașov.

Școlile de șoferi înlocuiesc clasicele pix și hârtie cu o metodă modernă și simplă de organizare a afacerii, în cloud (poate fi accesată de oriunde, și e stocată pe servere securizate): evidență clară a cursanților: care e parcursul lor în școală, ce documente au adus, câte lecții de conducere au făcut, progresul pregătirii teoretice (parte folosită mai mult de profesorii de legislație, pentru a-i urmări și ajuta să se pregătească unde observă lacune); generare de documente tipizate, necesare pentru dosarul cursantului, care se depune la poliție în vederea examinării; gestiune personal (instructori, profesori, secretariat), serii și grupe de pregătire cursanți; gestiune flotă auto, cu alerte pentru expirarea documentelor și verificărilor (RCA, ITP, CASCO, etc.)

Ce îmbunătățiri vor fi făcute în viitor: RCA, notificări periodice (ITP, Asigurări, Rovinietă, Schimb ulei și consumabile), articole pentru șoferi, posibilitatea transmiterii (automate) în format digital a dosarului cursantului (+ mai multe informații relevante legate de pregătirea acestuia) către centrele de examinare (poliție); parteneriate cu alte servicii conexe din industria auto, la care utilizatorii să aibă anumite beneficii, actualizarea întrebărilor și a cursului când apar noutăți legislative.

Printre cele mai utilizate servicii în platformă pentru cursanți este modulul de pregătire din chestionare auto. Au fost efectuate 7559415 chestionare, cu un total de 161363267 răspunsuri date.

Pentru școli: Modulul de importare date din Registrul național al cursanților ARR. (Registrul e o platformă web la nivel național, lansată de ARR, obligatoriu de folosit de către fiecare școală, pentru a raporta evidența cursanților și a școlii; Orice cursant înscris la o școală trebuie înscris și aici. Am dezvoltat o extensie de browser, ce permite cu un singur click importarea unui cusrant înregistrat aici în baza de date a școlii, din SoferOnline, împreună cu toate datele conexe: profesor, autovehicul, instructor, șamd.); astfel, e mult mai ușor pentru funcționarii școlii să înregistreze cursanți. În momentul înregistrării, aceștia primesc un SMS cu datele de conectare la aplicația de pregătire SoferOnline.

"2020 a fost un an greu, ce ne-a împins să fim mai dinamici și să facem schimbări. Chiar la începutul pandemiei, în aprilie 2020, în perioada de lockdown (când și școlile au fost închise), s-a înregistrat o scădere de peste 75% a veniturilor și a utilizatorilor, iar numărul de chestionare efectuate a scăzut cu mult mai mult. Ne-am adaptat și am venit în ajutorul școlilor cu soluții ce să le perrmită funcționarea (susținerea lecțiilor de legislație online, semnarea contractelor online, înregistrarea de video-uri cu profesorii de legislație și distribuirea acestora către cursanți).

După relaxarea restricțiilor, școlile de șoferi s-au "umplut", unele peste capacitate. Astfel, au început să apară și "cozile" la examinări (și la cele teoretice, dar în special la examenele practice), o problemă care încă persită: sunt unele județe în care se așteaptă până la 6 luni pentru examinare, ceea ce doar perpetuează problema. 2021 pare a fi tot un an greoi, mai bun ca 2021, dar încă nu la nivelul lui 2019," a adăugat antreprenorul.

Anul trecut, compania a avut o cifră de afaceri de 237.000 de euro, iar anul acesta va ajunge la 300.000 de euro.

Sursa foto: Shutterstock

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Cristian Gubandru
Cristian este absolvent al Universității Româno-Americane și al unui MBA la Academia de Studii Economice (A.S.E.). Startul în jurnalism a fost în 2003 la agenția de presă Mediafax , parte a trustului MediaPro, pe poziția de redactor, iar mai târziu la agenția de presă NewsIn , parte din trustul de media Realitatea - Cațavencu, ca reporter și redactor șef al departamentului Companii. Pentru o perioadă scurtă de timp a scris pentru ziarul de...

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Auto »



Setari Cookie-uri