Mai mulţi producători de automobile, printre care şi Dacia, au întârzieri de până la șase luni în finalizarea şi livrarea vehiculelor din gama celor cu echipări bune, din cauza crizei mondiale de microcipuri, a declarat, directorul de Comunicare al Renault Group România, Cristian Nevzoreanu, într-o dezbatere despre transformarea economiei româneşti.

"Criza de cipuri a afectat industria de automobile locală, europeană şi mondială, este un subiect extrem de dureros, pentru că duce la multă frustrare, atât din partea noastră - am trecut de 40 de zile de oprirea producţiei pe anul acesta din cauza lipsei de cipuri şi credeţi-mă că nu suntem (Dacia, n.r.) cei mai afectaţi. Deci nu am putut să producem atât de mult pe cât ne-am dorit, clienţii au ajuns să aştepte şi până la 6 luni un vehicul - dacă doreşti un vehicul bine echipat, îl poţi aştepta şi 6 luni. Iar această situaţie este la mai multe mărci, nu este numai la noi. Problema pentru noi e că trebuie să întrerupem producţia, problema pentru clienţi e că trebuie să îşi amâne planurile şi să aibă multă răbdare, până îşi vor primi maşinile noi", a afirmat Cristian Nevzoreanu, potrivit Agerpres.

Reprezentantul Renault Group România a apreciat că actuala criză a microcipurilor nu se va încheia în acest an.

"Această criză se va estompa anul viitor. Eram mai optimişti că se va estompa în trimestrul IV al acestui an, însă lucrurile nu sunt atât de simple. Este o consecinţă a faptului că cipurile vin dintr-o anumită direcţie, de departe (din China, n.r.) şi a faptului că deschiderea unei anumite capacităţi de producţie de cipuri durează ani de zile şi costă miliarde. Se vor mişca lucrurile, eu îmi doresc să se întâmple şi în Europa aşa ceva şi să avem şi noi ceva de făcut pe această temă", a adăugat Cristian Nevzoreanu.

Pe de altă parte, pe subiectul modului în care transformarea producţiei de maşini a Renault către un model mai ecologic îi va afecta pe furnizorii din România ai fabricii Dacia, reprezentantul Renault Group România a subliniat că producătorul practică o abordare responsabilă, pentru a nu îi afecta financiar prea mult pe furnizori.

"Noi ne dorim, şi este normal, ca per ansamblu un automobil să fie mai puţin poluant, începând cu procesul de fabricaţie, care implică piese de la furnizor, deci implică şi o generare de CO2 la furnizor. Deci categoric că şi ei trebuie să-şi adapteze procesele de producţie, pentru a emite mai puţin CO2, deci pentru a merge către platforme industriale 'verzi', însă lucrăm cu foarte multă grijă şi responsabilitate, întrucât e o vorbă la noi care spune aşa: trebuie să fim atenţi când Dacia tuşeşte, pentru că atunci furnizorii pot face pneumonie. Deci orice modificare importantă la noi poate avea un efect extrem de puternic asupra furnizorilor. Cum este de exemplu acum creşterea preţului materiilor prime, creşterea preţului energiei, utilităţilor. Fiecare companie are un anumit potenţial de a suporta creşterea tuturor acestora, până la un anumit punct - cu cât întreprinderea este mai mică şi mai fragilă, cu atât riscul e mai mare. Deci lucrăm foarte strâns cu furnizorii noştri, pentru a-i ajuta, a-i acompania şi a găsi împreună cele mai bune soluţii şi care trec şi prin partea de cercetare-dezvoltare-inovare, mai ales că avem şi centrul de inovare de la Titu", a adăugat Cristian Nevzoreanu.

Sursa foto: Shutterstock

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Auto »



Setari Cookie-uri