Marotte: Spring și Striker vor susține creșterea Dacia anul viitor
Pe un stand unde a strălucit (aproape) toată gama, noile vedete ale Dacia, modele cum nu se poate mai diferite, au încercat să atragă privirile, la o aruncătură de băț de standul „părintelui” Renault, care te tenta cu conceptele sale retro-futuriste. Însă Spring și Striker nu sunt concepte, ci mașini care, peste doar câteva luni, vor ajunge inclusiv în showroom-urile din România.
De aceea, a fost interesant să aflăm, direct din „gura lupului”, cam care este ținta pentru Spring în 2027. Modelul, dezvoltat pe arhitectura AmpR Small în doar 16 luni, deoarece împarte peste două treimi din componente cu Renault Twingo, alături de care mașinuța de oraș a Dacia va fi asamblată în uzina Novo Mesto din Slovenia. Producția de pre-serie a și început, în septembrie, dar prețurile vor fi anunțate abia la începutul anului viitor.
Despre gama noului Striker știm toate detaliile, dar crossoverul de segment C merită dezbătut separat, mai ales că deja i-a luat fața - declarativ, cel puțin - lui Bigster, deși nici nu a ajuns la vreun client. Spring, însă, va fi lansat pe o perioadă mai lungă. Comenzile au fost deja deschise, de o lună, în Franța, dar calendarul deschiderii comenzilor se întinde până în aprilie, când va debuta versiunea cu volan pe dreapta pe piața din Marea Britanie.
„Cu un preț de pornire de sub 18.000 de euro, Spring va fi cel mai accesibil automobil electric de segment A. În plus, dacă urmărești costul de utilizare (n.r. TCO - total cost of ownership), Spring-ul este pe primul loc în segmentul său și, în plus, are și cel mai bun consum - 12,7 kWh/100 km”, a declarat Frank Marotte, în timpul unei mese rotunde cu presa din România, la Paris. De menționat că, în Franța, prețul de bază este de 17.900 euro fără subvenții în versiunea Expression, în timp ce nivelul de top Journey începe de la 19.400 euro.
Acesta a punctat că reacția pieței franceze față de Spring a depășit așteptările producătorului, dar nu a furnizat o cifră a comenzilor. Totuși, asta arată că nivelul de canibalizare între Spring și Twingo ar putea să nu fie o problemă. În trecut, scriam că problema canibalizării între cele două modele-soră ar putea fi motivul pentru care Twingo încă nu a fost lansat în România - dar Marotte a negat și a oferit un alt motiv. Între timp, am aflat că și cel mai ieftin Renault electric va intra în țara noastră.
Marotte: Ne dorim ca Spring să fie cea mai vândută mașină electrică în România prin programul Rabla
Vorbind despre așteptările sale pentru Spring în România, Marotte a declarat că se țintește ca noul model să preia ștafeta de la vechiul Spring, care a fost vreme de câțiva ani, cel mai bine vândut EV prin Rabla. Asta se întâmpla într-o perioadă, scurtă, e adevărat, când subvențiile înjumătățeau prețul lui Spring, reducerea fiind de peste 10.000 de euro în valoarea sa maximă, respectiv de 9.000 de euro pentru Spring, care avea atunci un preț de listă de 18.000 de euro, iar legea prevedea că subvenția nu poate fi mai mare de 50% din prețul de achiziție original.
Evident, la data realizării acestui material, nu există nicio garanție că programul Rabla va continua, din moment ce nu știm care sunt prioritățile viitorului Guvern. Totuși, într-un dialog cu Wall-Street.ro în cadrul Salonului Auto de la Paris, Mihai Bordeanu a declarat, din nou, că ar fi normal ca Rabla să continue și anul viitor, deoarece programul se auto-susține din punct de vedere economic.
Tot Bordeanu a declarat că, dacă noul Spring va ajunge, într-adevăr, să fie cea mai populară mașină electrică vândută prin programul Spring, nu va fi un motiv „pentru a deschide șampania”, deoarece ar însemna că mașina ar fi lider pe un sub-segment de piață.
„Eu mai fac analogii din acestea cu fotbalul. Nu este același lucru cu a spune că ne așteptăm ca România să fie campioană mondială la fotbal, pentru că România nu a fost niciodată campioană mondială la fotbal. În schimb, doi ani la rând, Spring a fost cea mai bine vândută mașină electrică în România. Deci nu vorbim despre un obiectiv science-fiction, ci despre recâștigarea unei poziții pe care am avut-o deja,” a spus Bordeanu.
„Încă o dată, nu voi deschide nicio sticlă de șampanie, pentru că nu este cazul, dacă Dacia are cea mai mare pondere din vânzările pe Rabla”, a adăugat acesta, reflectând asupra ideii că producătorul autohton profită, istoric vorbind, cel mai tare de Rabla. „Faptul că avem o performanță bună într-o bucățică mică de piață nu ar trebui să ne încânte foarte mult. Ar trebui, mai degrabă, să ne dea de gândit și să vedem cum facem în așa fel încât anul viitor și în anii următori lucrurile să arate mai bine”, a adăugat șeful Dacia România.
Care este profilul clienților de Dacia Spring
„Noul Spring reprezintă o opțiune foarte inteligentă pentru o mașină electrică de segment A. Din punctul de vedere al clienților, lucrurile ar trebui să arate mai bine”, a spus Bordeanu. „Acest model își continuă practic misiunea, și anume aceea de a electrifica România. Să facă în așa fel încât oamenii să fie mai deschiși să treacă la motorizarea electrică”, a spus șeful Dacia România.
„Am văzut că lucrul acesta s-a întâmplat atunci când programul Rabla a fost unul corect, să spunem așa, din punctul de vedere al valorii tichetului și al celorlalte condiții. Deci lucrurile acestea se pot face”, a adăugat Bordeanu. „România are încă un procent de electrificare redus, comparativ cu vestul Europei. Suntem încă la un procent exprimat printr-o singură cifră”, a punctat el, referindu-se la cota de piață a EV-urilor. Cele mai recente date arată o creștere a înmatriculărilor de electrice de 16,6% în septembrie, care a adus cota de piață a electricelor la 8%.
De aceea, Bordeanu consideră că piața este dependentă de subvenții - chiar dacă vânzările de EV-uri au crescut în 2026 în H1 și în absența Rabla. Totuși, această evoluție a fost influențată decisiv de situația din Orientul Mijlociu, războiul de acolo simțindu-se inclusiv în România prin prețurile plătite la carburanți, cu scumpiri majore la diesel și benzină.
„în România, piața mașinilor electrice este dependentă de programul de reînnoire a parcului auto. Suntem încă la început. Piața trebuie susținută și, repet, mă aștept ca Spring să joace un rol important”, a spus acesta. O statistică recentă arată că, în România, parcul auto de mașini electrice a atins 75.000 de unități - asta după ce se situa sub pragul de 70.000 de mașini în luna mai. Trebuie luate în calcul în această evoluție și radierile, care arată trendul mașinilor cumpărate în România pentru revânzare în alte țări, de exemplu.
Pe lângă componenta clientului persoană fizică (clientul retail), importantă pentru Dacia, modelul ar putea să fie atractiv și pentru flote - dar doar flote mici sau pentru UAT-uri, deoarece Dacia nu vrea să aplice discount-uri mari pentru flote de mari dimensiuni. În trecut, primul Spring a fost în special popular pentru UAT-uri, în timp ce o plimbare prin Capitală ne arată că și ANAF-ul sau Poliția Locală au flote de Spring-uri.
Conform statisticii Dacia, clientul tipic de Spring folosește mașina preponderent urban și parcurge circa 34 de kilometri pe zi, la o viteză medie de 34 km/h. În plus, el alege în 75% din cazuri să-și încarce mașina acasă, ceea ce motivează puterea relativ scăzută de încărcare prin DC inclusiv la Spring-ul nou. Wall-Street.ro a avut ocazia să vadă mașina în cadrul preview-ului oficial și îți oferă toate detaliile într-un material dedicat.