Ministerul Dezvoltării va moderniza o rută alternativă de transport între București și Brașov, prin Valea Doftanei. Anunțul a fost făcut pe Facebook. Autoritățile estimează că lucrările vor dura 42 de luni. Valoarea investiţiei este de aproximativ 650 de milioane de lei.

În anunțul de pe Facebook, Ministerul Dezvoltării, Lucrările Publice și Administrației precizează că, la propunerea sa, Guvernul a aprobat indicatorii tehnico-economici pentru reabilitarea și modernizarea DJ 102I, Valea Doftanei (județul Prahova) – Brădet (județul Brașov).

Reabilitarea și modernizarea drumului județean 102I se va realiza între km 37+620 și km 63+256,08, pe o lungime totală de 25,6 km, iar traseul se împarte în 2 tronsoane, astfel:

  • tronsonul 1, aflat pe raza județului Prahova, între km 37+620 și km 50+820,38 (limita jud. Brașov), în lungime de 13,2 km;
  • tronsonul 2, aflat pe raza județului Brașov, între km 50+820,38 și km 63+256,08, în lungime de 12,4 km.

Intervențiile în asigurări viabilității DJ 102I au ca scop realizarea unei legi suplimentare între partea de sud și partea centrală a țării și, implicit, decongestionarea traficului intens de drumurile naționale DN1 și DN1A.

Durata de execuție a obiectivului este de 42 luni, iar valoarea totală estimată este de 642.051.000 lei, din care Compania Națională de Investiții va asigura 616.072.000 lei, diferența fiind suportată de Consiliile Județene Prahova și Brașov.

Sursa foto: Facebook/Ministerul Lucrărilor Publice

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Razvan Necsulescu
Răzvan a lucrat la cinci televiziuni în București: PRO TV, Kanal D, B1 TV, Realitatea TV şi Antena 1. Originar din Târgoviște, a început ca jurnalist în Capitală în anul 1996 la Sport XXI. Ulterior, a lucrat la Gazeta Sporturilor şi la Prosport. A mai fost redactor-şef de reviste de integrame la Editura Flacăra şi jurnalist la Asociaţia pentru Monitorizare Prospecţie Mediu şi Ecologie. A decis să se alăture Redacției Wall-Street.ro pentru că acest lucru...

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Auto »



Setari Cookie-uri