Un C.V. si o scrisoare de intentie ar trebui sa reflecte tot ceea ce ai mai bun de oferit pentru angajator. Iar fontul, dupa cum afirma specialistii care vad zeci de astfel de documente pe zi, spune mai multe despre tine decat ai crede. Revista CARIERE iti dezvaluie cum sunt vazute cele mai populare fonturi. „Sa utilizezi Times New Roman” in scrisoarea de intentie ori in C.V. este ca si cum te-ai duce in trening la respectivul interviu. OK, poate este o metafora putin cam exagerata, dar dupa zeci de ani in care acest font a fost utilizat cu predilectie, daca nu chiar exploatat, este timpul sa iesim din tipare, conform Revistei CARIERE

„Helvetica arata neutru”, spun recruiterii.

Arata profesional, curat si tot ceea ce este scris cu acest font este lizibil. Alte fonturi apropiate acestuia, dar care pot fi folosite cu acelasi succes, ar putea fi Sans-Serif ori Proxima. „Sans-Serif are un aspect mai delicat, spre deosebire de Helvetica, un font care pare mai rigid”, spun specialistii.

Daca esti o persoana experimentata, foloseste Garamond. Spatierea cuvintelor si a literelor face parcurgerea textului foarte usoara, astfel incat, daca vrei ca recrutorii sa treaca mai repede peste o fraza ori un aspect al vietii tale profesionale, cu siguranta nu vei reusi cu acest font.

In schimb, daca vrei sa fii elegant, incearca Didot. Fontul e bun pentru un job in arta, creatie, dar nu pentru domeniile de genul IT. Ti-ai redactat cumva documentele la o masina de scris? Daca nu, atunci nu ai de ce sa pretinzi ca ai fi facut-o. Courier nu este fontul la care sa te uiti atunci cand aplici pentru un loc de munca

Citeste articolul integral pe Revista CARIERE

Sursa foto: Mediafax Foto

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Social »



Setari Cookie-uri