Campusul din Universitatea Politehică București a fos neîncăpător, zilele trecute, pentru zecile de mii de studenți, pasionați de mașini, dar și gură-casă sau șoferi veniți cu gândul să-și cumpere mașină. Astfel, peste 10.000 de oameni au vizitat campusul Universității Politehnica din București cu ocazia primei zile de „PoliFest Auto”. Mașini exotice precum și autoturisme modificate pentru raliuri sau competiții de drift au fost doar câteva dintre atracțiile evenimentului.

Dincolo de demonstrațiile de pilotaj auto, vizitatorii au avut oportunitatea să se bucure de multe alte momente speciale care au încărcat atmosfera cu energie.

Foto/UPB

Foto/UPB

Pe lângă modele de epocă, una chiar fabricată în 1899, cei veniți acolo au putut admira cele mai noi tehnologii ale marilor corporații din industria auto, dar și ultimele modele de mașini de la Dacia, Kia, Ford, Suzuki, Peugeot, Opel, Citroen, Land Rover, BMW și Mercedes. Cum era de așteptat, cele mai aglomerate standuri au fost cele de la BMW și Mercedes, unde tinerii au admirat și disecat fiecare bucată de exterior și interior al modelelor premium germane.

Foto/UPB

De remarcat este faptul că standul Dacia era vizitat în special de tinerii studenți la Politehnică ce erau interesați mai degrabă de un internship în cadrul companiei, decât de modelele expuse. Cum era de așteptat, cel mai mare interes a fost suscitat de către electrica Dacia Spring.

Foto/UPB

Reprezentanții Dacia au declarat că cei care vor o carieră în cadrul costructorului auto național se pot înscrie pe o platformă online, iar de acolo compania îi va selecta.

Standul Dacia, plin de studenți interesați de practică. Foto/UPB

Și ceilalți constructori auto prezenți la aveniment au fost asaltați de tinerii dornici să afle detalii tehnice despre ultimele modele de pe piață sau chiar să se urce în ele. Din păcate, nu erau organizate și sesiuni de drive test.

Foto/UPB

Am discutat cu câțiva dealeri auto prezenți la eveniment, care se plângeau că mulți clienți ajung să renunțe la achiziția unei mașini noi, fiind mai atrași de ofertele second hand. Principala vinovată este criza semiconductorilor, dar și cea a cablajelor auto. Multe astfel de componente se găsesc greu, fiindcă sunt fabricate în marea lor majoritate în China, țară care în ultimele luni s-a confruntat cu carantina toatală din cauza cazurilor Covid.

Foto/UPB

Astfel, multe fabrici de componente sau fost pur și simplu închise. Așa că, dacă anul trecut aveai șansa să intri în posesia noii tale mașini în 3, cel mult 6 luni, la nivelul acestui ani, dar și pentru 2023, perioadele de așteptare au ajuns la 9-10, iar în cazul unor comenzi ceva mai speciale, poți aștepta chiar și un an după mașina ta favorită.

Foto/UPB

Standuri interesante au avut și cei de la UPB care au expus câteva machete, dar și giganți din industria auto și a transporturilor precum Bosch sau Deutsche Bahn.

Sursa foto: Universitatea Politehnica Bucuresti

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Auto »



Setari Cookie-uri