IT-ul este în domeniu unde România are evoluţii extraordinare, dar nu uitaţi aproape că nu există maşină fabricată în Europa care să nu aibă cel puţin o componentă fabricată în România, a declarat, miercuri, într-o conferinţă de presă, cu ocazia lansării campaniei internaţionale "Marque France/Marca Franţa", Adrian Sandu, secretar general şi membru în Consiliul director al Asociaţiei Constructorilor de Automobile din România (ACAROM).

"Dacă industria auto generează în România 31 de miliarde de euro anual şi avem toate activităţile, de la design, la testare, la fabricaţie, la logistică, vedem acum că în această transformare se merge din ce în ce mai mult către electrificare, iar în Franţa deja ştim că în polul principal va fi acolo. Astfel, companiile româneşti care vor să meargă pe această direcţie vor avea cu siguranţă oportunităţi prezente în Franţa legate de industria auto, care vor fi extrem de atractive pentru sectorul auto românesc şi pentru companiile din România. Este o dezvoltare de înaltă tehnicitate, cu un know-how extrem de bine pus la punct şi valoros, dar nu putem rămâne la un nivel jos. Trebuie automat să ne gândim din ce în ce mai sus. IT-ul este în domeniu, evident, unde România are evoluţii extraordinare, dar nu uitaţi aproape că nu există maşină fabricată în Europa să nu aibă cel puţin o componentă fabricată în România", a susţinut Sandu.

Conform reprezentantul ACAROM, sprijinul primit de România din partea Franţei pentru dezvoltarea industriei auto începe să se întoarcă şi în Hexagon.

"Industria auto trece, după cum bine ştiţi, în această perioadă printr-o uriaşă transformare cum nu s-a mai văzut niciodată în istoria sectorului din care eu fac parte. Trebuie să reamintesc că istoria mare a industriei auto a început în România cu Renault, în 1968. După revenirea Renault în România, în anii 2000, plaja furnizorilor a crescut, au venit din ce în ce mai multe companii, iar majoritatea celor care au venit în primă fază au fost francezii. Au venit mulţi alţii care au adus în România un know-how pe care nu-l pierdusem, dar nici nu-l aveam, doar l-am reactualizat şi am făcut în aşa fel încât să fim mai buni. Cu siguranţă, firmele care au venit în România au adus oamenii bine pregătiţi, dar au învăţat români care să lucreze şi în Franţa. Au adus investiţii financiare, iar în acest moment sunt companii româneşti 100% care au început să meargă în Franţa, să dezvolte business-uri. Sprijinul primit de România din partea Franţei pentru dezvoltarea industriei auto începe pas cu pas să se întoarcă şi în Franţa", a spus Adrian Sandu.

Ambasada Franţei în România a organizat, miercuri, o conferinţă de presă cu ocazia lansării campaniei internaţionale "Marque France/Marca Franţa".

Această iniţiativă, care mobilizează întreaga reţea diplomatică franceză, pune în evidenţă atuurile ţării în materie de dinamism industrial şi economic, de potenţial de inovare şi de vitalitate culturală şi artistică, astfel încât investitorii şi talentele din întreaga lume să îşi împlinească visele în Franţa şi cu ajutorul Franţei.

Sursa foto: Dragos Asaftei / Shutterstock.com

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Auto »



Setari Cookie-uri