Înmatriculările de autoturisme noi în Uniunea Europeană au scăzut cu 5,2% în ritm anual în luna martie, primul declin din acest an şi cea mai mare contracţie înregistrată după luna iulie 2022, a anunţat joi Asociaţia Constructorilor Europeni de Automobile (ACEA), care a menţionat printre motive impactul Paştelui care anul acesta a fost sărbătorit mai devreme, transmite Reuters, conform Agerpres.

Asociaţia care îi reprezintă pe cei 16 mari constructori auto din Europa a informat că 1,031 milioane de autoturisme au fost înmatriculate în luna martie 2024 în Uniunea Europeană, în scădere cu 5,2% comparativ cu 1,089 milioane autoturisme în luna martie 2023.

"Momentul Sărbătorilor Pascale a afectat în mod negativ vânzările de automobile în majoritatea pieţelor din UE, inclusiv primele patru mari pieţe: Germania (minus 6,2%), Spania (minus 4,7%), Italia (minus 3,7%) şi Franţa (minus 1,5%)", se arată în comunicatul ACEA.

Piaţa auto din România a avut o scădere mult mai importantă decât media din UE, în condiţiile în care în luna martie au fost înmatriculate 9.156 de autoturisme, cu 25,3% mai puţine decât în luna martie a anului trecut. Doar piaţa auto din Estonia (minus 25,7%) a avut o scădere procentuală mai mare decât în România.

Toţi cei trei mari constructori auto generalişti din Europa, Volkswagen, Stellantis şi Renault, au înregistrat un declin al vânzărilor în luna martie, cu 9%, 12,6% şi respectiv 12,1%. În interiorul grupului Renault, înmatriculările de autoturisme marca Dacia au scăzut cu 3,6% în ritm anual, până la 47.219 unităţi, în timp ce înmatriculările Renault au scăzut cu 1,2%, până la 60.629 unităţi.

Conform datelor publicate anterior de Asociaţia Producătorilor şi Importatorilor de Automobile (APIA), luna martie a acestui an a adus scăderi importante ale înmatriculărilor de autoturisme noi, în România. La nivel general, în intervalul analizat s-a consemnat o scădere de 22% a înmatriculărilor de autovehicule noi, comparativ cu martie 2023, respectiv de 17,4% faţă de luna februarie din anul în curs. Potrivit sursei citate, autoturismele (care reprezintă aproximativ 82% din total) au înregistrat, în luna martie 2024, un volum de 8.925 de unităţi, cu 26,6% mai puţin decât în luna similară din anul precedent.

Sursa foto: Shutterstock.com

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Auto »



Setari Cookie-uri