Musk, anunț surprinzător pentru fanii Tesla. Când va fi lansat noul Roadster

Sursǎ foto: Tesla

Musk, anunț surprinzător pentru fanii Tesla. Când va fi lansat noul Roadster

Elon Musk îi ține în suspans pe fanii Tesla. A doua generație a modelului sportiv Tesla Roadster este așteptat încă din 2017, dar constructorul american de mașini electrice a tot amânat data lansării. O dată de lansare din 2020 a fost devansată de pandemia de COVID-19, iar șeful Tesla a revenit la începutul acestui an spunând că Roadster va fi lansat până în iarnă. Acum, însă, Musk a revenit asupra anunțului și a oferit o nouă dată.

Tesla lucrează în continuare la a doua generație Tesla Roadster, un supercar cu performanțe deosebite și care, conform lui Musk, „abia ar putea să fie numit mașină”. Anunțat în 2017, Roadster trebuia să intre în producție în 2020 cu un preț de bază de 200.000 de dolari. La acel moment, Musk a spus că mașina va avea o autonomie de 1.000 de kilometri și că va accelera de la 0 la 100 km/h în doar 1,9 secunde.

Au urmat, apoi, declarații și mai ciudate. În 2018, Musk a spus că mașina va avea pe lista de opționale și un set de 10 rachete mici dezvoltate de SpaceX care vor putea să îmbunătățească accelerația, viteza de top, dar și să permită mașinii să plutească deasupra solului.

Un an mai târziu, CEO-ul care a pierdut cea mai mare sumă de bani din averea personală din istorie, a reconfirmat că Roadster-ul 2.0 va putea să „zboare”, făcând referire la manevrele realizate de DeLorean-ul lui Doc Brown. Cu toate acestea, designer-ul șef Tesla, Franz von Holzhausen a încercat să calmeze entuziasmul fanilor neobosiți ai Tesla, acesta spunând în toamna lui 2019 că este nevoie de „mai mult timp pentru dezvoltarea și rafinarea Roadster-ului”, dar că mașina va fi chiar mai rapidă decât se anunțase inițial.

În 2023, von Holzhausen a revenit cu precizări și a anunțat că viitorul model halo va fi îmbunătățit la toate capitolele față de conceptul inițial. „Cred că ne-a ajutat faptul că ne-am acordat mai mult timp pentru dezvoltarea acestui automobil deoarece putem spune că mașina de serie va fi mai bună la toate capitolele față de conceptul original.” Astfel, „discipolii” lui Musk aveau să-și mai roadă unghiile o vreme, deși a părut că anul acesta, în sfârșit, se vede luminița de la capătul tunelului.

În februarie, printr-o postare pe rețeaua socială X (fosta Twitter), Musk a spus că mașina va fi lansată anul acesta și că va avea avea performanțe chiar mai bune - de unde și aluzia că nu ar mai putea fi numită doar o simplă mașină. Printre altele, Musk a promis că accelerația 0-100 km/h va fi realizată în doar 1,1 secunde sau mai puțin. O astfel de accelerație ar fi posibilă doar cu acele seturi de mini-rachete despre care se vorbea încă din 2018, dar care nu au fost confirmate pentru producție de atunci.

Cert este că, recent, într-o discuție cu investitorii cu ocazia raportărilor financiare aferente celui de-al doilea trimestru, Musk a declarat că „am terminat aproape toată partea de inginerie. Cred că mai sunt unele îmbunătățiri pe care vrem să le facem, dar ne așteptăm ca Roadster-ul să intre în producție anul viitor. Va fi ceva cu adevărat special”, conform miliardarului. Nu este clar dacă dezvăluirea variantei de serie va mai avea loc în 2024, dar cel mai probabil totul este deja amânat pe 2025.

Abia atunci am putea vedea primul EV cu o viteză de top de 402 km/h și o autonomie de aproape 1.000 de kilometri. Asta dacă nu apar alte amânări sau alte probleme de ordin tehnic.

Personalizate pentru tine