Italia este pe cale să „abandoneze” industria sa auto, cel puțin dacă luăm în calcul nivelul investițiilor și al ajutoarelor de stat pe care le oferă guvernul Giorgiei Meloni. În noul proiect de buget, ministrul italian al economiei Giancarlo Giorgetti susține, printre altele, redirecționarea unei sume de 4,6 miliarde de euro din cele 5,8 miliarde de euro destinate sectorului auto dintr-o țară cu o istorie auto de peste un secol, transmite Automotive News.
În timp ce producția la uzinele auto din Italia este în scădere, un trend ce poate fi observat mai ales în cadrul uzinelor deținute de Stellantis, statul pare că nu mai este atât de dornic să susțină acest sector. Sub bagheta guvernului lui Meloni, noul buget prevede mutarea unor fonduri ce ar fi fost altfel folosite pentru subvenții de stat - atât pentru clienții finali, cât și pentru industrie în sine - în domeniul auto.
Proiectul de buget trebuie trecut prin ambele camere ale parlamentului de la Roma, deci unele prevederi mai pot fi amendate până în decembrie, când legea bugetului trebuie să fie promulgată. Concret, pentru perioada 2025-2030, ajutoarele de stat și subvențiile pentru tot ceea ce înseamnă ramura automotive în Italia vor fi reduse la doar 200 de milioane de euro pe an. Prin comparație, vechiul proiect de buget, trecut pe vremea guvernului condus de Mario Draghi, avea înscrisă o sumă de 8,7 miliarde de euro pentru susținerea industriei auto italiene pe perioada 2022-2030.
Vorbim de o sumă de 876 milioane de euro alocată pentru anul 2025, respectiv câte 1 miliard de euro pentru fiecare an între 2026 și 2030 în proiectul vechi. Acum, cu mai puțini bani, trecerea către automobile verzi s-ar putea dovedi chiar mai dificilă. În acest sens, ministrul industriilor, Adolfo Orsi, a transmis că se va asigura că domeniul auto are „toate uneltele la dispoziție” pentru a duce la bun sfârșit tranziția verde.
De dragul cifrelor, menționăm că, în primele șase luni ale anului, înmatriculările de EV-uri au crescut în Italia cu 6,2% (respectiv un volum de 34.709 de unități) față de aceeași perioadă a anului trecut. În iunie 2024, cota de piață a EV-urilor în Italia a atins 8,3% o creștere vizibilă de la doar 4,4% în iunie 2023. De asemenea, statisticile arată că veniturile provenite din industria de mașini electrice din Italia vor atinge 5,1 miliarde de dolari anul acesta.