13 imagini
În urmă cu aproape două decenii, cel de-al nouălea titlu din seria de jocuri cu mașini „Need For Speed” inunda rafturile magazinelor, aducând încă o dată gamerii pe străzi, unele împânzite de polițiști dornici de urmăriri ridicole. Mașina-vedetă a jocului a fost un BMW M3 (E46) GTR, mașină de curse transformată peste noapte într-o celebritate printre multiple automobile modificate.
Cu ocazia aniversării a 30 de ani de la lansarea primului joc „Need For Speed”, Electronic Arts (EA) și BMW au colaborat pentru a aduce la viață mașina cea mai iubită din „Need For Speed - Most Wanted”, iar rezultatul este spectaculos. Motivul este simplu: exemplarul pe care-l vedeți în aceste imagini nu este vreo replică, așa cum am mai văzut, ci un BMW M3 GTR de curse autentic, mașină aleasă pe sprânceană din colecția privată a producătorului bavarez, scrie Motor1.
Care este povestea din „NFS - Most Wanted”
În 2005, EA propunea un nou univers, după două titluri la rând („Need For Speed - Underground” și „Need For Speed - Underground II”) în care cursele stradale cu modele modificate erau în centrul atenției, dar forțele de ordine lipseau. Pe modelul jocurilor anterioare, cel mai recent de acest gen fiind „Need For Speed - Hot Pursuit II”, s-a decis reintroducerea mașinilor de poliție ca element în gameplay, chiar dacă vechiul mod „Be The Cop” în care preluai controlul unui vehicul de intervenție dispăruse pe parcurs.
Premisa jocului era simplă: Încă de la început, ești pus la volanul acestui BMW M3 (E46) GTR, o mașină dorită și de alte figuri nefaste din subsolurile soioase ale curselor ilegale de mașini din orașul virtual Rockport. După ce jucătorul reușește să învingă mai mulți teribiliști care fac din ceea ce poliția numește „Blacklist”, lista neagră cu cei mai periculoși 15 concurenți în cursele ilegale care „asediază” orașul, el ajunge să se dueleze și cu Clarence "Razor" Callahan.
Acesta din urmă este cel mai slab cotat pilot de pe „Blacklist”, iar jucătorul acceptă să se ia la întrecere cu „Razor” într-o cursă scurtă, cu talonul pe masă. Deși a evadat din mâinile poliției la mustață, jucătorul este deschis să continue acest stil de viață teribilist, dar realitatea îl prinde din urmă în această „liniuță”. Se pare că „Razor” îi sabotează mașina, BMW-ul lăsând la start o mare pată de ulei care deconspiră un motor în moarte clinică. Până la urmă, M3-ul se defectează, jucătorul pierde cursa și mașina, iar de acolo cel de la butoane trebuie, practic, s-o ia de la zero pentru a recaptura, la final, BMW-ul albastru-argintiu mult-dorit.
BMW și EA, un parteneriat special pentru a aniversa trei decenii de NFS
Primul titlu din seria „Need For Speed” a fost lansat în 1994, același an în care Michael Schumacher câștiga pentru prima dată titlul mondial al piloților în Formula 1, Porsche se impunea la Le Mans, în cursa de 24 de ore, cu un 962-Dauer modificat pentru a respecta regulamentul clasei GT1, iar Ion Iliescu era, în continuare, președinte la noi în țară.
Pe atunci, puterea de procesare a PC-urilor era nesemnificativă dacă este să comparăm un computer de gaming din 2024, dar primul NFS a făcut valuri în această industrie, standardele jucătorilor pentru ceea ce ar trebui să ofere un joc 3D fiind la ani lumină față de ceea ce sunt astăzi. Construind, pas cu pas, franciza a ajuns să includă jocuri diverse, de la pseudo-simulatoare („Need For Speed - Shift” și sequel-ul său”, arcade-uri grosolane (ca „Need For Speed - Undercover”) și până la jocuri dedicate unei singure mărci (ca „Need For Speed - Porsche Unleashed”).
Dintre toate, câteva jocuri au atins un nivel de popularitate aproape de cult printre fani, iar dintre acestea menționăm cele două jocuri Underground, dar și Most Wanted. O bună parte din „savoarea” jocului rezidă nu doar în scenele cinematice filmate live-action și apoi „introduse” în atmosfera gameplay-ului, ci și în alegerea mașinii-vedetă. BMW M3 (E46) se afla pe efinalul carierei când a apărut în joc, iar versiunea de curse GTR era, de asemenea, departe de a fi vreo noutate. Și, totuși, combinația a reușit.
Acum, în 2024, când dezvoltatorii se pregătesc să lanseze cel de-al nouălea DLC (downloadable content) pentru „Need For Speed: Unbound”, cel mai nou joc din serie, lansat acum doi ani, BMW-ul M3 GTR revine în actualitate. Alături de el, pentru prima dată, jucătorii de NFS vor putea să meargă cu o motocicletă, un BMW S 1000 RR. Dar nimic nu este mai special ca o întruchipare reală, autentică, a starului din Most Wanted.
Pentru a transforma acest vis în realitate, cei de la EA au avut nevoie de ajutorul experților de la BMW și BMW Museum, muzeul mărcii aflat în cadrul BMW Welt, în Munchen. Aceștia au fost de acord să scoată din colecție un M3 GTR original, mașină ce a concurat în Seria Americană Le Mans (ALMS) la începutul aniilor '00, cu numărul #42 de concurs, și să-i aplice combinația de culori din joc. În această stare - ca un adevărat BMW Art Car - mașina poate fi admirată la muzeul BMW, între 27 noiembrie și 6 ianuarie.
De ce este special BMW M3 (E46) GTR
„Need For Speed - Most Wanted” s-a vândut în 18 milioane de exemplare și este cel mai de succes joc din serie, iar acest lucru i se datorează și mașinii care pozează chiar și pe ambalaj. Totuși, așa cum spuneam, M3 GTR nu este doar un simplu BMW M3 modificat, ci o adevărată mașină de curse, una creată de divizia BMW Motorsport pentru competiții de anduranță pe circuit.
Deși nu a concurat la Le Mans, M3-ul a dovedit că poate să se impună pe durata celor 24 de ore, câștigând în două rânduri întrecerea de 24 de ore de la Nuerburgring (2004-2005), pe lângă o victorie de clasă în cele 24 de ore de la Spa-Francorchamps (2004). În plus, mașina a concurat și în ALMS, debutând în 2001, în cursa de 12 ore de la Sebring. De acest model se leagă și o controversă despre cum a fost interzis, în versiunea sa originală, din cauza motorului de sub capotă.
Pentru a înțelege contextul, trebuie să ne întoarcem la începutul Mileniului al III-lea, când BMW prezenta versiunea sportivă a generației E46 a lui Seria 3. Noul, pe atunci, M3 venea cu un design mai rotunjit, dar și mult mai agresiv decât vechiul E36, iar platforma a fost recunoscută instant pentru rigiditatea sa, dar și pentru elasticitatea motorului S54B32 de 3,2 litri cu șase cilindri în linie. Cu 338 cai putere din fabrică, agregatul a fost considerat îndeajuns de bun pentru competiții.
Astfel, în martie 2000, chiar înainte ca versiunea de stradă să intre în producția de serie (asta s-a întâmplat în luna septembrie), în Florida, BMW-ul M3 de generație E46 își făcea debutul în competițiile majore de anduranță. Tom Milner și a sa echipă Prototype Technology Group (PTG) pregătise un M3 cu susținerea implicită a uzinei, pentru a începe să pensioneze bătrânele M3 E36 pe care le folosea încă din 1995.
La debut, mașina a fost înscrisă în categoria inferioară a GT-urilor, iar piloții erau unul și unul: Johannes van Overbeek, pe atunci un tânăr de perspectivă, Boris Said și Hans J. Stuck, veteran al mărcii bavareze. La peste trei secunde de ritmul impus în calificări de cel mai rapid Porsche, noul BMW s-a calificat abia pe poziția a 33-a în clasamentul general și nu a ajuns la sosire din cauza unor probleme la frâne. A urmat, apoi, prima cursă în care M3-ul a văzut linia de sosire, la Charlotte, și, în mai, debutul european, la Silverstone.
Tot atunci, PTG a debutat cel de-al doilea șasiu de curse, dar eforturile de-alungul acelui prim sezon în ALMS nu au adus decât o singură victorie de clasă. În plus, ele au atras atenția diviziei BMW Motorsport. Aceasta se concentra, în 2000, pe programul de la categoria supremă a prototipurilor, cu V12 LMR, o bestie construită de echipa de F1 Williams. Cu toate acestea, programul urma să încheie, iar BMW Motorsport s-a gândit că o nouă „descălecare” cu un model de serie ar fi atractiv.
Este de menționat că, anterior, BMW Motorsport a concurat doar meteoric cu M3 E36 în competiția internă din Germania (în 1993, în ADAC GT Masters, pentru care s-au construit două M3 E36 GTR). Ulterior, M3-ul a fost dezvoltat de și pentru privați, echipa PTG fiind cea mai de succes în acest sens, în timp ce uzina se concentra pe prototipuri. Acest plan a fost de succes, din moment ce M3 și PTG au dominat la finele aniilor '90, iar V12 LMR a câștigat cursa de la Le Mans - cu ceva noroc - în 1999.
Așadar, pentru 2001, BMW a decis să se înscrie direct, alături de Team Schnitzer, în seria americană de anduranță. Inițial, Tom Milner avea să-și ofere susținerea, acesta primind în schimb, pe parcursul sezonului, două șasiuri noi construite de fabrică. Principala diferență între mașinile PTG inițiale și cele făcute în Germania era, pe lângă aerodinamica îmbunătățită, ascunsă sub capotă.
Care sunt specificațiile tehnice ale lui BMW M3 (E46) GTR cu motorul său V8
Motorul S54 nu era, în sine, o noutate pentru BMW, iar ca urmare a blocului, unitatea nu mai putea să fie alezată pentru a-i crește capacitatea cilindrică. Pe scurt, inginerii nu puteau scoate mai mult de 3.200 cmc, în condițiile în care boxer-ul celor de la Porsche avea 3,6 litri. În competițiile de anduranță de la acea vreme, dar și cele de astăzi, se folosesc niște restrictoare ale fluxului de aer prin admisii, menite să limiteze puterea motorului. Astfel, oficialii ating o paritate a performanțelor între diferitele tipuri de mașini înscrise, ceea ce se traduce prin niște curse mult mai strânse.
Pentru BMW, asta era o mare problemă, pentru că Porsche a șters pe jos cu PTG în 2000, noile 911 GT3-R fiind deosebit de rapide, cu un plus de cuplu în partea de jos a plajei de turații. Colac peste pupăză, la Wiessach se dezvolta o nouă versiune bazată pe platforma 996 denumită GT3-RS, care promitea un plus de manevrabilitate. De aceea, inginerii BMW au decis să dezvolte un motor cu totul nou, unul care nu a mai echipat de atunci niciun alt BMW.
El s-a numit P60B40 și era un V8 compact, ușor, cu „găleți” de cuplu disponibile imediat cum deschideai accelerația. Cu bloc și chiulasă din aluminiu, patru valve per cilindru și patru axe cu came, noul agregat era evident unul de curse, fără vreo legătură cu ce aveau cei de la Porsche sau GM. El avea o capacitate de 4,0 litri și dezvolta 444 cai putere, cu 42 mai mult decât cei 402 cai putere ai lui 911 GT3-R.
În epocă, experții considerau că această cifră era foarte conservatoare, Porsche având cel mai probabil mai multă putere în condițiile în care avea 400 cmc în plus față de motorul BMW cu șase pistoane în linie, dar „respira” prin restrictoare la fel de mari, de 4,32 centimetri în diametru. Aceasta a fost și nedreptatea văzută de BMW și motivul pentru care au dezvoltat infamul agregat V8.
La capitolul cuplu, V8-ul era suveran: 481,4 Nm, față de doar 382,1 Nm pentru Porsche. Totul ajunge la roțiile din spate printr-o cutie cu șase rapoarte nesincronizată și un diferențial cu alunecare limitată. Anvelopele au o lățime de aproape 30 de centimetri, iar asta ar trebui să-ți dea siguranță, dar activarea ambreiajului, greu, cu disc de carbon, te sperie: fiind echipat cu o volantă de dimensiuni mici, pentru a economisi câteva zeci de grame, motorul răspunde foarte viguros fiecărei apăsări a pedalei de accelerație.
Viteza de top nu este nemaivăzută, fiind în jurul a 245 km/h, în funcție de etajarea cutiei. Accelerația, însă, este: doar 3,4 secunde de la 0 la 100 km/h, cu 1,5 secunde mai rapid decât un M3 standard al epocii. Evident, nu viteza de top făcea diferența, ci aderența prin viraje și la ieșirea din ele dată de pachetul aerodinamic agresiv. Tot acest pachet s-a dovedit a fi dominant, într-atât de dominant încât IMSA, organul care reglementa ALMS, a modificat regulile pentru a-i încurca pe cei de la BMW și pentru a le da o șansă celor de la Porsche.
Cum și de ce a fost „interzis” BMW M3 (E46) GTR
Sursă foto: BMW
BMW Motorsport a debutat cu M3 pe 4 martie 2001, la Texas Motor Speedway. Acolo, într-o adevărată repetiție generală înaintea cursei de 12 ore de la Sebring (Florida), Team Schnitzer a „împrumutat” un șasiu PTG pe care i l-a înmânat lui J.J. Lehto, pilot finlandez trecut prin F1 și fost învingător la Le Mans cu motorizare BMW (în 1995) și lui Joerg Muller, o tânără speranță a Germaniei, pilot de teste la acea vreme pentru Williams-BMW în F1. Cei doi au terminat pe locul al 12-lea, respectiv pe poziția a cincea la clasă, în urma unui BMW PTG care a obținut locul 3 pe podium (locul 10 la general).
Mai apoi, la Sebring, noul GTR a fost gata. Din păcate, doar unul a putut să fie finalizat la timp, celelalte trei M3-uri având în continuare caroseria veche și motorul L6 de 3,2 litri. Totuși, diferența s-a văzut: timpii exemplarului cu motor V8 au fost cu o secundă sub cei ai vechii variante, dar tot Porsche a râs la urmă: Echipa lui Alex Job a reușit o dublă, cu BMW abia pe trei.
Sursă foto: BMW
Restul sezonului, însă, a fost un bal bavarez: în șase din celelalte opt curse la care a luat parte în ALMS, BMW M3 GTR a terminat pe primul loc, iar BMW a obținut ambele titluri. Joerg Muller, din echipajul #42, a devenit campion în clasamentul piloților din clasa GT, iar BMW Motorsport s-a impus în clasamentul dedicat echipelor, în fața Alex Job Racing sau Team PTG. Turul de forță s-a oprit și în Europa, BMW concurând în Seria Europeană Le Mans (ELMS), care și-a închis porțile după acea primă stagiune din 2001 și a revenit abia în 2004, după trei ani de adormire.
La finele sezonului 2001, IMSA a fost nemulțumită de modul în care BMW ar fi încercat să „manipuleze” omologarea lui M3 GTR. Concret, la acel moment, regulamentul stipula obligația ca orice mașină să fie propulsată de un motor „derivat dintr-unul de serie”. BMW, evident, nu avea acest model pe o variantă de serie și a fost obligat să producă un BMW M3 GTR „Strassenversion” pentru a omologa mașina de curse.
Singura problemă a fost că GTR-ul stradal venea cu un preț de Lamborghini și era, deci, extrem de greu de vândut, nu doar de construit. În noiembrie 2001, organizatorii au anunțat că BMW trebuie să construiască cel puțin 50 de bucăți din varianta road-legal până în martie 2002 sau, în caz contrar, mașina de curse va trebui să concureze cu un balast suplimentar de 100 de kilograme. La acel moment, bavarezii abia făcuseră un (1) exemplar cu un preț de listă de 225.000 de dolari (sau 390.593 de dolari astăzi) și au declarat că nu vor putea respecta termenul.
Ca atare, dând vina pe o „lipsă de competitivitate” din cauza balastului suplimentar, BMW Motorsport s-a retras după doar un sezon cu M3 GTR. Între timp, Tom Milner nu a aruncat prosopul. Vechiul motor S54 respecta noile reguli - adică să echipeze cel puțin 100 de modele de stradă, respectiv să fi fost construit în minimum 1.000 de exemplare - iar Team PTG a mai concurat în ALMS, până în 2006, cu acest agregat, dar fără rezultate notabile. În plus, echipa a mai încercat și în seria Grand-Am, unde mai rulase și înainte.
Dar povestea GTR-ului cu motorizare V8 nu s-a încheiat, de fapt, în 2001. BMW Motorsport a investit bani mulți, foarte mulți, pentru a construi motorul și nu a vrut să-l arunce la coș imediat, după doar un sezon, iar cineva - fie Charly Lamm de la Team Schnitzer sau Dr. Mario Theissen de la BMW Motorsport sau un alt luminat - s-a gândit că ar fi interesant să aducă mașina pe „Iadul Verde”, înapoi acasă, în Germania.
Încă din anii '70, cel mai lung circuit permanent din lume, bucla nordică din munții Eifel, găzduiește o serie de anduranță pentru piloți amatori și profesioniști. Ea se numea VLN, astăzi NLS, și, la începutul aniilor '00, era în miezul unei curse a înarmării. Vechile turisme, mașini modificate din modele de stradă, făcuseră loc GT-urilor și pseudo-prototipurilor cu 600, 700 sau chiar 800 de cai putere. Cu 200 de mașini la start în cursa de 24 de ore de pe acest circuit mirific Nordschleife, totul suna nebunesc. BMW, care deținea recordul de victorii la general, n-a putut sta departe.
Sursă foto: BMW
Astfel, între 2003 și 2005, M3 GTR, cu tot cu motorul său special, a fost trezit din adormire și pus la treabă. În primul an, Opel OPC Team Phoenix a câștigat, dar a avut nevoie de o mașină de DTM modificată ca să bată M3-ul. Ulterior, însă, BMW a legat două victorii, în fața Audi (cu un TT-RS scos cu dinții tot din DTM), Opel, dar și a unui Viper cu rezervor detașabil de la echipa Zakspeed a lui Erich Zakowski, pe lângă o „armată” de Porsche condusă de OZN-ul „Turbinchen”: un 996 Turbo creat de echipa lui Uwe Alzen, fost pilot oficial Porsche care știa aproape mereu că va pleca din pole, dar și că nu va termina cursa.
