Tesla a prezentat un facelift pentru crossover-ul Model Y, cea mai vândută mașină nouă în Europa și în lume în anul 2023. Debutând în China, noua versiune trebuie să recupereze terenul pierdut de Tesla în fața producătorilor locali de vehicule electrice, în timp ce informațiile sunt puține despre o dată de lansare pentru piața europeană sau cea americană, scrie Reuters.
Tesla Model Y, mai scumpă. Cât costă
New @Tesla Model Y official video from Tesla China. pic.twitter.com/3711QX6VkQ
— Jay in Shanghai 电动 Jay 🇨🇳 (@JayinShanghai) January 10, 2025
Cel mai popular model Tesla tocmai a primit o „față” nouă, dar și un preț mai mare. Actualizările sunt valabile, pentru început, doar pe piața din China unde constructorul american a dezvăluit un facelift pentru crossover-ul Model Y. Acum, prețul de listă este de 263.500 de yuani (35.900 de dolari), cu 5,4% mai mult decât în trecut.
Decizia de a lansa restilizarea lui Model Y, cea mai bine vândută mașină în întreaga lume în 2023, în China este una naturală pentru Tesla. Cea mai mare piață mondială pentru EV-uri este, totodată, a doua cea mai mare piață pentru Tesla. În 2024, Tesla a vândut peste 657.000 de mașini în China, o creștere de 8,8% year-on-year. Doar în decembrie, vânzările Tesla au crescut față de luna anterioară cu 12,8 procente până la 83.000 de unități, în sine un record lunar.
Anul trecut, 36,7% din mașinile livrate de Tesla în lume au ajuns în China, iar Tesla vrea să-și consolideze poziția în fața rivalilor de la BYD, Xiaomi și nu numai. De aceea, noul Model Y va ajunge mai întâi în showroom-urile din China, începând din martie. De asemenea, se pare că tesla acceptă comenzi pentru Model Y restilizat și în alte țări din regiunea Asia-Pacific, dar producătorul nu a oferit detalii referitoare la lansări în Europa sau America de Nord.
Cum arată acum Tesla Model Y
Tesla's big Model Y refresh is here
— Marques Brownlee (@MKBHD) January 10, 2025
- Redesign with headlight and tail light bar
- New suspension + wheels
- Power folding second row seats
-Larger 15.4-inch center display
- 8-inch rear display
- 250kw supercharging
How we feeling about the new look? 👀… pic.twitter.com/RCrjxiEh2s
Partea frontală este locul care a suferit cele mai multe modificări. Vechile faruri separate au fost înlocuite de o „linie” de LED-uri ce străbate întregul bot, amintind de Tesla Cybertruck. În spate, în mod similar, există un stop lung neîntrerupt, în locul vechiilor globuri optice separate.
La interior, Model Y oferă acum, pentru prima dată, scaune încălzite, care au și funcție de ventilație, indiferent de vreme. În plus, pasagerii din spate primesc și ei un ecran de infotainment de 8 inchi. Există acum o banchetă care se culisează complet pentru a împinge spațiul de depozitare la 2.138 de litri, iar o cameră frontală ajută în timpul utilizării suitei de echipamente de șofat autonom (ADAS). Lansarea oficială are loc la doar o zi după ce imagini cu prototipuri Tesla Model Y cu facelift au apărut pe internet.
Ce autonomie are Tesla Model Y
Tesla model Y
— Cäsh ✪ (@cashifyer) January 5, 2025
Old vs new Juniper
Side by side comparison
Red vs blue pic.twitter.com/SH8MyIa4K6
În China, Tesla oferă două versiuni pentru Model Y. Este vorba de cea cu autonomie mai mică și tracțiune față, care costă 35.900 de dolari, respectiv versiunea Long Range care costă 303.500 yuani (41.390 de dolari). Cea dintâi are o autonomie estimată de 593 de kilometri, în timp ce versiunea cu autonomie extinsă poate să parcurgă 719 kilometri în ciclul de testare chinezesc CLTC.
Acest ciclu de testare nu este la fel de strict ca WLTP, cel folosit în Europa, și nici ca cel al americanilor, reglementat de EPA. Oricum, autonomia a crescut, deoarece Tesla Model Y Long Range avea anterior o autonomie oficială (în China) de 688 de kilometri. Indiferent de versiune, viteza maximă este de 201 km/h, iar puterea maximă de încărcare rămâne la 250 kW.
Lansarea facelift-ului pentru Model Y vine după ce, în 2023, Tesla a restilizat berlina Model 3. Tot anul acesta, Tesla se pregătește să lanseze un automobil complet nou ce ar trebui să devină cel mai ieftin din gamă. Poreclit în presă „Model Q”, noul crossover mai mic decât Model Y ar putea costa doar 36.000 de euro.
În România, versiunea de bază cu tracțiune spate începe de la 44.990 euro și are o autonomie oficială în ciclu WLTP de 455 kilometri. Alternativ, modelul Long Range (tot cu tracțiune pe spate) costă 48.990 de euro și oferă o autonomie în ciclu WLTP de 600 de kilometri - cu 88 de kilometri față de autonomia oficială din China pentru versiunea pre-facelift pe care o putem comanda în continuare pe piața românească.