2 Martie 2009

Cele mai mari concedieri din industria auto franceza

Continental, producatorul german de anvelope, intentioneaza sa inchida o fabrica din Franta si sa disponibilizeze circa 1.500 de salariati, a anuntat sambata postul de radio Europe 1, citand surse sindicale, relateaza Reuters.

Concedierile, daca vor fi confirmate la sedinta extraordinara din 16 martie a consiliului de lucru, ar urma sa reprezinte cel mai mare val de disponibilizari din sectorul auto francez de la declansarea crizei economice.
Uzina companiei producatoare de componente auto este amplasata la Clairoix, in regiunea Oise, in apropiere de Compiegne, la nord-est de Paris.

Reprezentantii Continental au refuzat sa comenteze stirea, mai scrie Reuters, citat de NewsIn.

Cu toate acestea, un purtator de cuvant a declarat ca, in ianuarie, pe piata europeana au scazut vanzarile de autoturisme, adaugand ca firma are nevoie sa isi ajusteze capacitatea la evolutiile de pe piata.

Grupul german a fost preluat de compania privata Schaeffler, aflata in prezent in negocieri tensionate cu bancile, dupa ce a descoperit un gol de 6 miliarde euro la nivelul bilantului contabil.

In iulie 2008, compania s-a imprumutat cu 16 miliarde euro, ca sa preia Continental, care produce si alte componente auto in afara de anvelope. In ceea ce priveste productia acestora, Continental este depasit pe piata mondiala de Michelin si de Bridgestone.

Continental AG a afisat, in 19 februarie, pierderi de 1,12 miliarde euro in 2008, in contextul in care criza economica globala a afectat afacerile companiei, iar in 23 februarie, agentia de evaluare financiara Moody's a coborat ratingul companiei, de la 'Ba1' la 'Ba2', motivand decizia prin riscul ca deteriorarea situatiei de pe pietele auto sa ii inrautateasca profilul de creditare.

In 4 februarie, agentia de rating Fitch a coborat de la 'BB+' la 'BB' calificativul pentru credite pe termen lung al Continental, in contextul inrautatirii situatiei de pe piata auto.

Continental, care detine facilitati de productie si in Romania, este unul dintre primii cinci furnizori de componente auto din lume si produce sisteme de franare, sisteme electronice pentru masini, anvelope si alte componente auto.



Citeste si