8 Februarie 2010

Seful Toyota: Regret neplacerile create clientilor nostri



Akio Toyoda, presedintele producatorului auto Toyota Motor, si-a prezentat public scuze pentru defectiunile tehnice semnalate in cazul a peste opt milioane de autovehicule din portofoliu, subliniind faptul ca toate eforturile sale se vor concentra pe ridicarea standardelor de calitate ale companiei, anunta Financial Times.
“Personal, regret ca am cauzat atatea probleme pentru atat de multi oameni. Imi cer scuze”, a spus Toyoda, in timpul unei conferinte de presa.

Akio Toyoda (foto), nepotul fondatorului Toyota Motor, a fost aspru criticat pentru faptul ca nu a facut nicio declaratie publica de la identificarea primelor defectiuni tehnice, anuntate in luna noiembrie 2009. Desi a afirmat ca aceste probleme tehnice au creat o “situatie de criza”, Toyoda nu a explicat exact cauzele defectiunilor.

Producatorul japonez a anuntat saptamana trecuta ca cele cateva milioane de autovehicule rechemate in service pentru probleme la pedala de acceleratie si stoparea productiei in cazul a opt modele din portofoliu vor costa compania aproximativ 1,1 mld. dolari. Autoturismele afectate reprezinta 57% din vanzarile realizate de Toyota pe piata americana.

Constructorul auto japonez, care a fost vazut mult timp ca un leader in industria auto pentru calitate, le-a spus dealerilor sa nu mai comercializeze 8 modele, sedanurile Camry si Corolla, SUV-urile RAV4, Highlander si Sequoia, autoturismul pick-up Tundra, masinile Matrix si Avalon.



Citeste si