18 Martie 2010
Topul celor mai slabe piete auto din Europa. Afla cum sta Romania
Piata auto europeana se redreseaza, dupa primele doua luni, doar 8 tari din Uniunea Europeana mai sunt pe minus la inmatriculari masini noi, Romania avand cea mai mare scadere a posesorilor de autoturisme noi, potrivit Asociatiei Constructorilor Europeni de Automobile.
Polonia: -13%
Au fost inregistrate in primele doua luni pe piata auto din Polonia 49.700 de masini noi, in scadere cu 13% fata de ianuarie-februarie 2009, cand s-au inmatriculat 56.800 de autoturisme.
In luna februarie, inregistrarile de masini noi in Polonia au scazut cu 19%, la 24.380 de unitati, de la 30.190 de unitati in februarie 2009.
Cititi si Trece criza din auto? Majoritatea pietelor europene au crescut in ultimele 2 luni
Germania: -20%
In ianuarie-februarie 2009, au fost inregistrate in Germania 467.000 de masini noi.
Inmatricularile de masini noi in Germania au scazut cu 30% in februarie, la 194.800 de unitati, de la 277.700 in acelasi interval din 2009.
Lituania: -31%
In ianuarie-februarie 2009, au fost inmatriculate 1.270 de autoturisme noi.
In februarie, inregistrarile de masini noi in Lituania au scazut cu 17%, la 430 de unitati, de la 520 de unitati in februarie 2009.
Letonia: -43%
In luna februarie, au fost inregistrate in Letonia 265 de masini noi, cu 40% mai putin comparativ cu februarie 2009 (440 unitati).
Estonia: - 46%
Anul trecut in primele doua luni au fost inregistrate in Estonia 1.750 de masini noi.
In februarie, au fost inregistrate in Estonia 415 masini noi, in scadere cu 48% fata de februarie 2009, cand au fost inmatriculate 790 de autoturisme noi.
Bulgaria: -46%
In luna februarie, au fost inregistrate pe teritoriul bulgar 1.104 autoturisme noi, in scadere cu 45% comparativ cu februarie 2009, cand au fost raportate circa 2.000 de masini noi.
Ungaria: -56%
Peste 5.800 de autoturisme noi au fost inmatriculate pe teritoriul ungar in ianuarie-februarie, cu 56% mai putin comparativ cu primele doua luni din 2009.
In primele doua luni ale anului trecut au fost inregistrate in Ungaria 13.290 de masini noi.
In februarie, inregistrarile de masini noi in Ungaria au scazut cu 58%, la 3.000 de unitati, de la 7.200 unitati in februarie 2009.
Romania: -77%
In primele doua luni au fost inmatriculate in Romania 4.800 de masini, de la 21.000 de unitati in aceeasi perioada din 2009.
Declinul din luna februarie a fost de 63%, fiind inregistrate pe piata romaneasca 2.658 de masini noi, fata de 7.187 de autoturisme in februarie 2009.