Stabilitatea este importanta pentru succesul oricarui business, indiferent de dimensiunea acestuia, de industria din care face parte sau de directia de dezvoltare si extindere pe care o urmeaza. Echilibrul se reflecta, mai mult decat orice altceva, in retentia personalului si implicarea resurselor umane in strategiile companiei.

Desi numarul specialistilor este in continua crestere, cererea pietei este la randul sau foarte mare in acest sens. Drept urmare, ideal ar fi sa ii pastrezi pe cei care au ajuns deja in compania ta si sa le oferi toate motivele sa iti ramana loiali si sa nu isi doreasca sa-si schimbe locul de munca. Iata care sunt lucrurile de care are nevoie generatia noua atunci cand vine vorba de job:

Perspectiva cresterii si a invatarii

Un bun profesionist nu se opreste niciodata din a invata, atat pentru sine si pentru satisfactiile proprii, cat si pentru a se dezvolta. Posibilitatea de a invata la locul de munca, pe langa cea a dezvoltarii unor aptitudini noi prin primirea unor responsabilitati noi si experienta sporita chiar pot loializa un astfel de profesionist.

De altfel, ar fi ideal sa le asiguri angajatilor tai participarea periodica la diferite cursuri, workshopuri sau traininguri. Aloca o parte din buget pentru instruirea lor si implica-te in dezvoltarea lor profesionala. Astfel, le vei demonstra ca intentiile tale de colaborare sunt pe termen lung si ca iti doresti ca aceasta sa fie reciproc avantajoasa.

Respectarea drepturilor angajatilor

Niciun profesionist nu va accepta sa lucreze in conditii care nu respecta legislatia si normele in vigoare. De la respectarea programului de lucru si platirea orelor suplimentare (daca este cazul), pana la asigurarea tuturor conditiilor de siguranta la locul de munca, asigura-l ca esti un angajator corect, care isi respecta angajatii.

Citeste si:
Cu ochii pe angajati: cum iti dai seama ca vor sa isi dea demisia
Opt semne prin care iti poti...

Explica-i ce acopera asigurarea de sanatate si care sunt celelalte taxe pe care le platesti si asigura-te ca toate aceste lucruri sunt stipulate si in contractul individual sau colectiv de munca. In cazul primelor si al bonusurilor, de asemenea, este important sa mentionezi in contract care sunt conditiile acordarii lor.

Acordarea beneficiilor

Beneficiile extrasalariale sunt la fel de importante pentru retentia angajatilor. Indiferent daca optezi pentru o asigurare medicala la o clinica privata, pentru asigurare de viata, pentru tichete de masa, de vacanta sau de incentivare, pentru carduri si vouchere la diversi furnizori de produse si servicii sau pentru abonamente la diferite activitati sau daca alegi sa iti recompensezi angajatii folosind mai multe astfel de metode, porneste negocierea si renegocierile cu ei pornind de la aceste beneficii extrasalariale.

Nu ignora nici metodele mai putin comerciale de recompensare, cum ar fi acordarea unor zile de concediu extra in functie de vechime sau organizarea unor evenimente la care sa participe intreaga echipa. Astfel de investitii ii vor face pe angajatii tai sa se simta apreciati si ii vor determina sa iti devina loiali.

Daca in trecut locul de munca era perceput ca o alegere stabila, uneori chiar pe viata, profesionistii moderni adera, intr-o masura destul de mare, la miscarea de schimbare a joburilor la intervale destul de scurte. Daca nu iti doresti sa ai parte doar de job hoppers si vrei sa construiesti un colectiv stabil si o echipa inchegata, trebuie sa plusezi pentru a-ti pastra angajatii. Asigura-le conditiile de care au nevoie pentru a-si duce la indeplinire sarcinile, dar si motiveaza-i in asa fel incat sa isi doreasca sa creasca in interiorul companiei, sa obtina satisfactii din ceea ce fac si sa contribuie la cresterea si dezvoltarea companiei.

Citeste si:
1,14 miliarde lei, platite in luna mai pentru asistenta sociala
Aproape 1,14 miliarde lei,...

Sursa foto: Shutterstock

Te-ar putea interesa si:


Mai multe articole din sectiunea Cariere »



Citeste si
Beneficii de top: bani pentru nou nascuti si prime de vacanta