Romania se afla pe unul dintre ultimele locuri in UE in clasamentul statelor in care angajatii primesc dispozitive mobile cu acces la Internet din partea companiilor.

Astfel, peste doua treimi (68%) dintre companiile cu cel putin 10 angajati din Uniunea Europeana au furnizat angajatilor dispozitive mobile cu acces la Internet, arata datele publicate de Eurostat.

In acest clasament, pe ultimele locuri se afla Bulgaria, unde doar 46% din companii au furnizat angajatilor astfel de dispozitive mobile cu acces la Internet, urmate de companiile din Grecia (56%), Romania (58%) si Marea Britanie (60%), scrie Agerpres.

La polul opus, aproape toate companiile din tarile nordice au furnizat angajatilor astfel de dispozitive mobile cu acces la Internet, pe primele locuri fiind companiile din Finlanda (96%), urmate de cele din Danemarca (92%) si Suedia (87%). Alte state membre unde o pondere mare a companiilor si-au echipat angajatii cu telefoane mobile, tablete si laptopuri conectate la Internet sunt Croatia si Lituania (ambele cu 86%), Cehia si Slovenia (ambele cu 83%), Estonia si Austria (ambele cu 80%).

In 2018 comparativ cu 2019, ponderea companiilor care au furnizat angajatilor dispozitive mobile cu acces la Internet a crescut la nivelul UE de la 65% pana la 68%, in timp ce in Romania a urcat de la 51% la 58%.

Sursa foto: Shutterstock

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Alice Gheorghe
Alice Gheorghe scrie pe domeniul Resurselor Umane (HR) si are o experienta de aproximativ sapte ani in presa scrisa. Pe Wall-Street.ro veti regasi sub semnatura ei stiri, reportaje si interviuri despre subiecte care variaza de la salarii, somaj la recrutare si tendinte in piata muncii.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Cariere »



Setari Cookie-uri