Eliminarea timpului petrecut în trafic și banii economisiți sunt principalele avantaje semnalate de angajații clădirilor de birouri care lucrează în prezent de acasă, în timp ce la capitolul dezavantaje aceștia punctează în primul rând lipsa socializării directe cu colegii, reiese dintr-un sondaj realizat de compania de consultanţă imobiliară Cushman & Wakefield Echinox.

Eliminarea timpului pierdut în trafic, aspect apreciat de către 80% dintre respondenţi, reprezintă un avantaj considerabil în contextul în care, în medie, angajații din București parcurgeau distanţa dintre locuință și birou în circa 45 de minute într-o zi obișnuită, potrivit unui studiu realizat de Cushman & Wakefield Echinox anul trecut. Următoarele avantaje sunt considerate a fi:

  • economiile financiare (pentru 49% dintre respondenţi),
  • îmbunătățirea echilibrului între activitatea personală și cea profesională (43%)
  • mai multă libertate în gestionarea programului de lucru (40%)
  • timpul suplimentar de odihnă (33%).

Studiul a presupus aplicarea unui chestionar online unui număr de peste 200 de angajați care în mod tradițional lucrează de la birou, dar în ultimele săptămâni au fost nevoiți să își desfășoare activitatea de acasă, ca parte a măsurilor de distanțare socială adoptate pentru a limita răspândirea Covid-19. Respondenţii au o vârstă medie de 36 de ani și lucrează în special în București (88%), activitatea lor fiind desfășurată în domenii diverse, precum servicii profesionale (24%), financiar (18%), real estate (17%) sau tehnologie și telecomunicații (13%). În medie, respondenţii și-au desfășurat activitatea acasă timp de 15 zile lucrătoare înainte de completarea chestionarului.

Angajații le duc dorul colegilor de birou

Pe de altă parte, cel mai mare dezavantaj îl reprezintă lipsa socializării directe cu colegii, aspect semnalat de 74% dintre respondenţi, urmat de dificultățile în separarea timpului dedicat activității profesionale de cel personal (44%), lipsa unui spaţiu adecvat pentru desfășurarea activității (33%) și capacitatea mai scăzută de concentrare, ca urmare a factorilor disturbatori din locuință (33%). Alte aspecte semnalate sunt legate de dificultățile în gestionarea relației cu clienții și colaboratorii (29%), problemele tehnice (26%) și lipsa feedback-ului direct cu privire la activitatea prestată (24%).

În acest context, există un oarecare echilibru în ceea ce privește descrierea generală a experienței lucrului de acasă. Astfel, 38% dintre respondenţi caracterizează perioada de activitate de acasă drept foarte bună sau excelentă, 34% consideră această experiență ca fiind bună, în timp ce pentru 28% dintre aceștia perioada este nesatisfăcătoare sau chiar frustrantă.

Angajații vor înapoi la birouri

Opțiunea de a lucra exclusiv de acasă după terminarea perioadei de restricționare a activității este preferată de doar 3% dintre respondenţi, cei mai mulți optând pentru un program flexibil în care să lucreze 4 zile de la birou și 1 de acasă (39% dintre respondenţi) sau 3 zile la birou și 2 de acasă (27%). În medie, angajații intervievați ar opta, daca ar avea posibilitatea, să lucreze 3,4 zile de la birou și 1,6 zile de acasă.

Cushman & Wakefield Echinox este o companie de consultanţă imobiliară de top pe piaţa locală, ce activeaza ȋn toate segmentele pieţei imobiliare este afiliatul exclusiv al Cushman & Wakefield în România, deținut și operat independent. Echipa de peste 60 de profesioniști și colaboratori oferă o gamă completă de servicii investitorilor, dezvoltatorilor, proprietarilor și chiriașilor. Pentru mai multe informații, vizitați site-ul companiei www.cwechinox.com

Sursa foto: shutterstock

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Cariere »



Setari Cookie-uri