Va plăti statul o parte din salarii, după 15 mai? Angajatorii își doresc cu ardoare un astfel de sprijin

Angajatorii așteaptă cu sufletul la gură sprijin financiar din partea statului român și după ridicarea stării de urgență. La unison, ei spun că întreg mediu de afaceri are nevoie de susținere și în perioada următoare, pentru a-și continua activitatea și a menține oamenii în companii.

Ministerul Muncii şi Protecţiei Sociale (MMPS) a declarat recent că analizează introducerea unor măsuri active, după data de 15 mai, care vizează acoperirea unei părţi din salariile angajaţilor companiilor ce revin în activitate şi prelungirea şomajului tehnic în domeniile în care activitatea nu se va putea relua imediat. Nu au fost înaintate însă informații legate de valoarea sprijinului.

Și șomajul tehnic ar putea fi prelungit, pentru anumite categorii, şi după 15 mai, adăugând că nu se ştie care va fi cuantumul.

O astfel de măsură ar proteja angajații

”Sună bine, însă reprezentații Guvernului nu vor să spună exact ce se va întâmpla, pentru că probabil nu au toate măsurile prestabilite sau nu au fondurile necesare. Înainte, spuneau că vor sprijini în continuare, acum însă s-au limitat la doar câteva industrii care vor beneficia de acest sprijin”, a declarat, pentru wall-street.ro, șeful companiei de recrutare Adecco, Florin Godean.

Citeste si:
Câți bani trebuie să câștigi pentru a lua un credit Noua Casă
Câți bani trebuie să câștigi...
Citeste si:
Cum sa scapi de durerea de stomac: 5 solutii rapide
Cum sa scapi de durerea de...

O astfel de măsură ar proteja angajații, consideră el.

”O informare privind un astfel de sprijin ar ajuta managementul companiilor să ia o decizie asupra a ceea ce se va întâmpla când se vor întoarce la muncă. Te întorci în companii și deja ai o idee care este prognoza, pentru perioada următoare, în privința vânzărilor sau a pierderilor, și știi ce să faci. Toată lumea a avut nevoie de oameni și va mai avea și dacă ar ști că sunt protejați și ar avea niște date concrete, atunci ar putea deja să stabilească un plan de protecție a lor”, a explicat Godean.

Am văzut modelul german, în care angajatorul reduce programul, iar statul suportă o parte din orele pe care angajatul nu le muncește, astfel încât angajatul să nu fie atât de afectat, iar costurile pentru angajator să fie reduse la 50%. Toată lumea are de câștigat.

El a precizat că și în România se poartă discuții în acest sens, însă angajatorii nu au primit încă vreo informare clară.

Citeste si:
Marcel Ciolacu: PNL produce 600.000 şomeri. Liberalii distrug tot...
Marcel Ciolacu: PNL produce...

Camera de Comerț și Industrie Româno-Germană a arătat, de asemenea, în repetate rânduri, în ultima vreme, că propune implementarea muncii cu timp redus și flexibil (Kurzarbeit), un concept care funcționează cu succes în Germania.

Poți citi și Șomajul tehnic nu va mai fi acordat după ce se ridică starea de urgență, dar ministrul Muncii anunță că pregătește alte măsuri

”Măsura ar fi minunată”

La rândul său, Cristina Săvuică, șefa companiei de recrutare Lugera consideră că o astfel de a fi una bună pentru mediul de business.

”Cei din șomaj tehnic poate se vor reîntoarce la locurile de muncă, nu știm nimic sigur. Încă nu știm nici dacă se va mai acorda în continuare șomajul tehnic. Ar fi minunat să se acopere o parte din salariu, însă trebuie să vedem ce va fi comunicat”, a precizat Săvuică.

Citeste si:
Recrutarea își revine după șocul izolării: ce angajări se fac ACUM
Adecco: Una din două companii...

Citește și Angajator cu mii de muncitori: Românii ar trebui să se îndrepte către cursuri de IT, în perioada cât mai stau în case

Cele mai recente date ale Ministerului Muncii arată că în România, peste 320.000 de contracte de muncă au fost suspendate de la debutul crizei generate de coronavirus, ceea ce înseamnă un val mare de șomeri în piața forței de muncă.

Sursa foto: shutterstock

Te-ar putea interesa și:


Mai multe articole din secțiunea Cariere »



Setari Cookie-uri