O serie de modificări pentru simplificarea procedurilor privind concediile și indemnizațiile de asigurări sociale de sănătate, cu implicații si aplicabilitate limitată în timp, vizând atât certificatele medicale eliberate în perioada stării de urgență, cât și pe cele acordate începând cu data de 15 mai 2020 au fost introduse în contextul COVID-19. Iată tot ce trebuie să știi, în noul context.

Cele mai multe dispoziții au aplicabilitate extinsă până la data de 30 septembrie 2020 și vizează aspecte care facilitează transmiterea concediilor medicale pentru angajatori și salariați, deopotrivă, potrivit PwC România.

Deși simplificată, procedura de depunere prin mijloace electronice la Casele de Sănătate a cererilor de decontare pentru indemnizații de concedii medicale, este urmată de transmiterea în original a documentelor, precum și a certificatelor medicale în original.

Implicații practice privind recuperarea sumelor și transmiterea certificatelor de concediu medical

Recuperarea indemnizațiilor de concedii medicale de către angajatori

Pentru a facilita procedura de depunere a cererilor de decontare pentru concedii medicale, Casele de Asigurări de Sănătate au implementat modalități de transmitere a documentației prin mijloace de transmitere la distanță.

În practică, am observat că procedura nu este una unitară, astfel, pe site-urile unor Case Județene de Asigurări de Sănătate sunt indicate adrese de email unde poate fi transmisă documentația specifica precum și numere de telefon dedicate pentru oferirea de instrucțiuni.

Casa de Sănătate a Municipiului București a implementat o platformă de transmitere online a cererilor către CASMB, având o secțiune distinctă dedicată persoanelor juridice angajatori. Platforma pune la dispoziție atât documentele tip necesare (Cerere de recuperare și Centralizator concedii medicale), cât și un formular online care se completează în două etape ușor de urmat:

● primul pas constă în completarea datelor de identificare ale companiei, perioada pentru care se solicită decontarea indemnizațiilor și suma solicitată iar

● pasul al doilea presupune încărcarea celor două documente menționate anterior, semnate și scanate.

În concluzie, este recomandată confirmarea procedurii aplicabile pentru solicitarea online a decontării indemnizațiilor de concedii medicale, precum și a termenelor de depunere a documentelor originale, prin solicitarea de informații de la Casa de Sănătate relevantă pentru sediul angajatorului.

Transmiterea certificatelor și plata indemnizațiilor de concediu medical

Documentele eliberate începând cu data de 15 mai 2020 pot fi transmise și prin mijloace electronice de transmitere la distanță, astfel:

- Medicii curanți către persoanele asigurate, în ce privește certificatele medicale

- Angajatorul către salariat, în ce privește adeverința necesară emiterii certificatelor medicale

- Angajatii către plătitorii de indemnizații/angajatori, chiar și fără viza medicului de familie, în cazul certificatelor emise de către alți medici.

Certificatele medicale transmise prin mijloace electronice constituie document justificativ de plată și se depun de către plătitorii de indemnizații la Casele de Sănătate, în condițiile în care se solicită restituirea sumelor reprezentând indemnizaţii plătite angajaţilor proprii care au beneficiat de certificate de concediu medical.

Cu toate acestea, termenul de depunere a formularelor originale ale certificatelor de concediu medical, respectiv exemplarele 1 (alb) şi 2 (roz) la plătitorii de indemnizaţii de asigurări sociale de sănătate este de 30 de zile calendaristice de la data eliberării acestora.

Acte normative

Măsurile specifice menționate mai sus au fost reglementate prin Ordinul comun emis de Ministerul Sănătății și Casa Națională de Asigurări de Sănătate Nr.872/543/2020. Actul normativ modifică și completează Normele de aplicare a prevederilor Ordonanței de urgență a Guvernului nr.158/2005 privind concediile și indemnizațiile de asigurări sociale de sănătate, constituind un capitol distinct.

Sursa foto: Shutterstock

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Cariere »



Setari Cookie-uri