Casa Județeană de Asigurări de Sănătate va derula un control la primăria Timișoarei după o sesizare făcută de Dominic Fritz în legătură cu concediile medicale pe care angajații și le-au luat în prima parte a acestui an.

”În perioada ianuarie-august 2021, în Primăria Municipiului Timișoara au fost realizate 750 de concedii medicale, cu 225 mai multe ca în aceeași perioadă a anului trecut, de care au beneficiat 594 angajați față de 428 în 2020, totalizând 3996 de zile”, precizează Dominic Fritz.

El adaugă faptul că aceste concedii se înscriu în limitele legale și că există în primărie oameni care muncesc, împing lucrurile înainte, unii dintre ei cu probleme de sănătate reale, însă și angajați care își iau medical atunci când primesc o sarcină.

”Iar noua organigramă a avut un impact major asupra stării de sănătate a unor foști șefi de direcții, care o țin, de atunci, din ˝medical˝ în ˝medical˝. Aceasta este o modalitate de a bloca activitatea în unele compartimente și nu este acceptabil să abuzezi de un drept individual legal prejudiciind interesul public”, explică Dominic Fritz.

Acesta a solicitat o analiză și o situează comparativă cu anul trecut după apariția în spațiul public a unor informații legate de concediile medicale.

Citeste si:
Marii arși ar putea beneficia de concedii medicale pe toată durata...
Pacienții cu arsuri grave ar...

”De asemenea, am înaintat către Casa Județeană de Asigurări de Sănătate documente împreună cu solicitarea de a realiza un control de fond, cu cooptarea reprezentanților Ministerului Sănătății și a Casei Naționale, în baza Ordinului nr.672/2010 pentru aprobarea Metodologiei de control privind modul de eliberare a certificatelor de concediu medical și a recentei OUG nr.74/2021”, precizează adaugă Fritz.

Sursa foto: Dominic Fritz / Facebook

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online. Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară. În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:


Mai multe articole din secțiunea Social »



Setari Cookie-uri