Analiză: Cum au evoluat salariile în acest an. Cum s-a resimțit pandemia în buzunarele românilor

Vremurile fără precedent în care trăim au remodelat lumea muncii și au schimbat dinamica pieței din România. Companiile și angajații au trebuit să se adapteze la această nouă realitate, care a afectat perspectivele de angajare și nivelurile salariale la nivel naţional.

Cum a fost afectată piața locală a muncii de pandemia de COVID-19

Hays România, parte a grupului Hays plc, cea mai mare agenție de recrutare specializată din lume, a analizat situația actuală a pieței, impactul pandemiei asupra nivelurilor salariale și perspectivele pe care angajații și angajatorii le au în legătură cu tendințele viitoare ale pieței. Pe baza acestor informaţii şi a expertizei consultanţilor locali, Hays România a lansat prima ediție a Ghidului Salarial în România, un ghid cuprinzător care va permite o mai bună înțelegere a pieței muncii și va ajuta companiile să își adapteze strategiile de angajare şi retenţie a angajaţilor.

În acest an, piața muncii din România a fost puternic influențată de impactul pandemiei, declinul economic global și legislația locală, toate acestea conducând la un set de decizii pe care anagajaţii şi companiile au trebuit să le ia, pe baza unei reevaluări solide și analize complexe cu privire la cariera personală și planurile lor de afaceri.

În ciuda creșterii iminente a ratei șomajului, putem observa că nu sunt puternic afectate domeniile în care există deficiențe de personal calificat – în special dacă ne referim la rolurile manageriale în toate sectoarele şi profesioniștii din domeniul tehnic, comercial și digital.

Citeste si:
Cum cred angajatorii ca va arata piata muncii la finalul pandemiei
Cum cred angajatorii ca va...

-Timur Makhmutov, Director General Hays România-

Citește și: Cum a „mușcat” pandemia din salariile românilor

Director General al Hays România mai precizează că business-urile care angajează trebuie să se lupte pentru cei mai talentaţi candidați în aceste arii cu alţi potențiali noi angajatori, precum și cu actualul angajator care va încerca cu determinare să își păstreze specialistul şi serviciile acestuia.

„Marea majoritate (60-86% în funcție de sector) a organizațiilor care au participat la studiul nostru au declarat că în prezent desfăşoară procese de recrutare - mai ales în sectorul serviciilor / BPO, HR, IT, inginerie și producție, vânzări și marketing.”

Citeste si:
Românii vor ca angajatorii lor să le deconteze ședințele la psiholog
Efectele pandemiei: Românii...

Cum s-au schimbat procesele de recrutare și care sunt cele mai căutate abilități de către angajator

Agilitatea și adaptabilitatea la schimbare reprezintă pilonii cheie pentru succes în aceste vremuri dificile. În noua eră a muncii, unde modelul de lucru hibrid reprezintă o nouă realitate pentru profesioniștii din multe sectoare, companiile și-au regândit procesele de recrutare și strategiile de retenţie a angajaţilor. Schimbarea principală a vizat susţinerea interviurilor în mediul virtual, interacțiunea personală nefiind posibilă în această perioadă. Mai mult, companiile au trebuit să asigure un proces de recrutare concis pentru potenţialii angajaţi, candidații pierzând interesul dacă sunt implicați într-un proces complex, de lungă durată.

Procesele de recrutare sunt, de asemenea, impactate de digitalizarea continuă și au trebuit să fie adaptate specialiştilor din Gen Z, care caută din ce în ce mai mult procese de rerutare interactive și provocatoare. Companiile au început să se adapteze la această tendință, procesele de recrutare definindu-se acum prin rapiditate şi concizie.

Experții în resurse umane s-au concentrat, așadar, pe strategiile de retenţie a angajaților, dar au trebuit să se focalizeze și pe reorganizarea de personal, gestionarea contextului în schimbare a muncii și tranziția rapidă către un nou model hibrid de lucru de când COVID-19 a afectat România.

Ce abilități s-au căutat în acest an

În 2020, abilitățile tehnice, digitale și manageriale sunt cele mai căutate, dar sunt și cele mai dificil de găsit pe piață. Extinderea rapidă a acestor arii, din momentul în care pandemia a impactat modelele standard de afaceri, i-a transformat în candidați dificil de găsit, cererea în aceste zone fiind mai mare decât oferta.

Citeste si:
Zilele libere spontane pentru angajați, un nou trend global în...
Zilele libere spontane pentru...

Salariile stagnează, pachetele de beneficii cresc

În cele nouă specializări analizate de Hays România, se observă o stagnare a salariilor în 2020, înregistrându-se creșteri minore între 5% - 15% doar în anumite sectoare. Luând în considerare contextul economic din acest an, angajații au fost mai interesați de pachetele de beneficii şi soluţiile flexibile, inovatoare, focusul nemaifiind pe creșterile salariale.

Modelul de lucru de la distanță, implementat de majoritatea companiilor în timpul pandemiei, este perceput de candidați ca un beneficiu non-financiar adiţional și, din ce în ce mai mulți vor opta pentru acest tip de lucru - dar nu este neapărat compatibil cu unele dintre percepţiile şi modalităţile de lucru ale angajatorilor.

În timp ce 2020 a fost un an dificil pentru multe companii, acestea rămân destul de optimiste cu privire la viitor. Se preconizează un an de creşteri salariale - 57% dintre angajatorii chestionaţi intenționând să crească salariile în 2021, de obicei cu câteva procente, iar 41% dintre angajatori au afirmat că vor menține aceleași niveluri salariale. Doar 2% dintre respondenţi sunt mai pesimişti în ceea ce privește viitorul, sugerând o potenţială scădere a salariilor.

Angajații sunt deschiși la noi oportunități de dezvoltare

Piața candidaţilor a fost efervescentă chiar și în timpul pandemiei. Aceştia au fost foarte deschiși și flexibili în a explora noi oportunități de carieră, chiar și în perioadele incerte. Conform sondajului nostru, peste 85% dintre angajați sunt deschişi unor noi oportunități de carieră în afara companiei în care activează în prezent, în 2021. De menţionat faptul că angajații apreciază o organizație stabilă, cu o viziune de afaceri pe termen lung și o varietate de proiecte, prin urmare brandul de angajator este un aspect considerat important de către angajaţi.

Chiar dacă nimeni nu poate afirma cu exactitate momentul când se va termina pandemia și cum va continua să influențeze piața muncii din România, angajații și angajatori au o perspectivă pozitivă cu privire la anul viitor.

Raportul salarial Hays România are la bază perspectiva a peste 700 de angajați și angajatori care au participat la studiu, date obţinute ca urmare a proceselor de recrutare desfășurate de Hays România în 2020 și opiniile experților din industrie.

Sursa foto: Shutterstock
Despre autor
Raluca Juncu
Raluca este unul din reprezentanții entuziaști și curioși ai generației Millennials. A studiat Jurnalism la Facultatea de Jurnalism și Științele Comunicării la Universitatea din București și a urmat un master în Comunicare și Resurse Umane, în cadrul aceleiași instituții. Timp de doi ani a fost redactor la revista Forbes România și colaborator în cadrul mai multor proiecte editoriale precum Top 500 companii , Top 30 cele mai influente femei, precum și...

Te-ar putea interesa și:


Mai multe articole din secțiunea Cariere »



Setari Cookie-uri