Lipsa feedback-ului a fost cel mai mare motiv de nemulțumire pentru candidații care au fost în căutarea unui loc de muncă anul acesta, cu atât mai mult cu cât au simțit că numărul companiilor care nu oferă feedback a crescut față de anii trecuți.

Lipsa de răspuns după trimiterea unui CV, cea mai mare nemulțumire a românilor

De altfel, și candidații au aplicat la un număr mai mare de joburi decât în trecut, o treime dintre cei care au participat la cel mai recent studiu realizat de eJobs România declarând că și-au trimis CV-ul pentru 10-20 de joburi de la începutul anului și până acum. Aproape la fel de mulți au aplicat pentru cel mult 10 joburi, însă sunt și candidați care au fost nevoiți să aibă între 20 și 40 de aplicări, mai mult de 40 de aplicări sau chiar peste 100. 7,3% dintre respondenți spun că și-au trimis CV-ul pentru atât de multe poziții încât nu-și mai pot aminti un număr exact.

“În fiecare lună avem aproximativ 1,5 milioane de aplicări. Din acest punct de vedere, piața este mai activă decât oricând, iar nevoia oamenilor de a-și găsi un job este pe măsură. Nu sunt puține cazurile în care, pentru un singur loc de muncă, sunt primite mii de CV-uri, iar asta a încetinit în mod firesc timpul de răspuns al angajatorilor.

Pentru prima dată vedem înțelegere din partea candidaților pentru că sunt conștienți de ce se întâmplă în această perioadă. Înțeleg, dar nu uită și atașează automat o bilă neagră în dreptul acelor angajatori care nu le-au trimis niciun fel de răspuns. Iar acesta este un lucru pe care recrutorii trebuie să nu-l uite”, spune Bogdan Badea (foto), CEO eJobs România.

Dintre cei care au primit, totuși, feedback, 23% spun că răspunsul a venit în câteva zile de la aplicare, 12% într-o săptămână de la aplicare, 5% în două săptămâni și 13% într-o lună de la aplicare. Resemnarea și revolta sunt principalele două efecte pe care lipsa feedback-ului le are asupra candidaților. Astfel, aceștia spun că, deși îi deranjează, au ajuns să se obișnuiască cu această situație și să nu mai aibă așteptări din partea angajatorilor sau că, dimpotrivă, vor spune mai departe, cunoscuților, despre experiența avută.

Cei mai mulți, din păcate, sunt deciși să nu mai aplice niciodată pentru o companie care nu le-a dat feedback, iar asta este o concluzie pe care nu o vedem pentru prima oară în studiile noastre. Am sondat același lucru și în 2018, când aveam alt raport de forțe în piață, și rezultatele au fost similar. Candidații au, deci, așteptări mari de la angajatori din acest punct de vedere.

- Bogdan Badea-

Neliniștea, demotivarea, resemnarea, furia sau nepăsarea sunt doar câteva dintre stările care îi încearcă pe cei care aplică, dar nu primesc, ulterior, niciun răspuns. Doar 14% spun că acest lucru îi ambiționează să își îmbunătățească CV-ul sau felul în care aplică. Pe de altă parte, atunci când primesc feedback de la angajatori, candidații se simt motivați, recunoscător, liniștit sau încurajat. 10% spun că își doresc un răspuns doar dacă acesta este unul pozitiv.

Studiul a fost realizat în luna noiembrie, pe un eșantion de 1.143 de rerspondenți.

Sursa foto: Shutterstock

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Cariere »



Setari Cookie-uri