Sodexo România, unul din cei mai importanți jucători din domeniul beneficiilor extra-salariale a încheiat un parteneriat cu Cinema City pentru a permite clienților săi să folosească cardurile Gusto Pass, Cadou Pass şi Cultura Pass în toate locațiile Cinema City din ţară.

Parteneriatul permite utilizarea mai multor tipuri de carduri de beneficii Sodexo în cinematografe, oferind fanilor cinematografului posibilitatea de a se bucura de momente speciale, de petrecere a timpului liber şi de relaxare. Utilizatorii Sodexo pot cumpăra bilete de film de la casele de bilete ale cinematografelor cu cardurile Cadou Pass și Cultura Pass și pot folosi cardurile Gusto Pass și Cadou Pass în zona de snack bar a cinematografelor. Plata cu cardurile Sodexo este disponibilă şi pentru zonele VIP.

„ Ne concentrăm eforturile în direcţia extinderii și diversificării rețelei noastre de parteneri și dorim să oferim beneficiarilor nostri cât mai multe opțiuni pentru a-și folosi cardurile și pentru a-şi satisface o paletă cât mai largă de nevoi de divertisment. Achiziția online de bilete la film va fi pasul următor în direcția digitalizării, care va oferi confort și siguranță consumatorilor noștri”, a declarat Manuel Fernandez Amezaga, CEO Sodexo BRS România.

În ce orașe este prezent Cinema City. Ce filme poți vedea acum

Prin acest parteneriat, cinefilii au acces în toate cele 27 locatii multiplex Cinema City din țară: București, Arad, Bacău, Baia Mare, Brăila, Buzău, Cluj, Constanța, Deva, Drobeta-Turnu Severin, Galați, Iași, Piatra Neamț, Ploiești, Piteşti, Râmnicu Vâlcea, Suceava, Târgu-Jiu, Târgu Mureş şi Timişoara.

“Pentru Cinema City, spectatorul este cel mai important, iar oferirea de experiențe memorabile este prioritatea noastră. Într-o perioadă plină de provocări, cinematograful rămâne spațiul cel mai potrivit pentru relaxare și divertisment de calitate. Parteneriatul cu Sodexo oferă iubitorilor de cinema posibilitatea de a se bucura de cele mai spectaculoase producții și de momente speciale alături de cei dragi. Astfel, fanii sunt așteptați la cinema pentru a lua parte la maratonul celor mai bune filme ale finalului de an - Dune, Eternii, Casa Gucci, Encanto, Vânătorii de fantome, Spencer, West Side Story, Omul-Păianjen: Niciun drum spre casă, Matrix Renașterea”, spune Ioana Ionescu, Marketing Manager Cinema City România.

Sursa foto: Shutterstock

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Cariere »



Setari Cookie-uri