Aproximativ 3.500 -3.700 de tineri ies anual de pe băncile unei facultăți urmate la Universitatea Politehnica din București. Toți devin ingineri, cu salarii care pornesc de la 800 de euro și ajung lejer la 2.000, chiar 3.000 de euro, după primii ani de muncă. Puțini sunt, însă, cei care își doresc să continue o carieră în mediul academic și să dea mai departe din cunoștințele lor către noile generații.

Universitatea Politehnica „scoate” anual circa 3.700 de absolvenți (la programele de licență), în timp ce restul universităților cu profil tehnic din România produc în fiecare an, o cifră cumulată de 8.000 de tineri absolvenți. Deja din anul III, politehniștii încep deja să fie integrați în piața muncii, fiind deja vânați de recrutori, în timp ce din anul IV, cam 90% dintre studenți sunt deja angajați, au spus reprezentanții Universității Politehnica București.

„În total, 80% dintre absolvenții Universității Politehnica din București lucrează înainte de terminarea celor patru ani de studii, un lucru benefic, de altfel, mai ales în contextul în care piața muncii, care are nevoie de peste 600.000 de ingineri în următorii zece ani. Nu putem spune, însă, același lucru despre cei care aleg să rămână în continuare în universitate, pentru a urma o carieră didactică”, a declarat Mihnea Costoiu, rector la Universitatea Politehnica din București.

Mihnea Costoiu, rector UPB

Salariul de început pentru cineva care dorește să se angajeze că profesor la Universitatea Politehnică este de 3.000 de lei net, în timp ce un inginer care a absolvit studiile universitare „nu va fi angajat pe mai puțin de 1.000 de euro”, mai precizează rectorul universității. Datele furnizate de eJobs România arată că în rândul inginerilor din țara noastră există o medie salarială de 4.000 de lei net. Această valoare poziționează ingineria în topul celor mai bine plătite sectoare din economie, la egalitate cu domeniul construcțiilor, audit/consultanță sau petrol/gaze, dar sub IT, cercetare/dezvoltare ori proiectare civilă.

Citește și: Salarii profesori 2022. Cât câștigă dascălii la început de carieră

Din nefericire salariile sunt care sunt, debutul nu e unul foarte încurajator în universitate. Însă încercăm și de multe ori reușim să compensăm această lipsă a salariului cu proiecte, cu burse doctorale. Facem asta pentru că un tânăr care rămâne în universitare să predea, să aibă un salariu, iar pe lângă acesta să mai aibă și o bursă care e doctoral și post-doctoral. Acum, bursă de doctorat este de 1.500 de lei, în plus față de salariul pe care îl are. Deci încercăm să compensăm acest lucru prin alte mecanisme.

Mihnea Costoiu, rector la Universitatea Politehnica din București

Din cauza deficitului de specialiști din învățământul preuniversitar, Universitatea Politehnică invită, anual, cam 150 de experți din industrie care au fost deja absorbiți de companiile de profil, să vină să le predea studenților.

Instituția din București generează cel mai mare număr de ingineri din România, mai exact aproximativ 6.000 de absolvenți anual (licență și master), ceea ce înseamnă undeva la 19% din totalul absolvenților la nivel național în domeniile tehnologiei informației și comunicațiilor, precum și inginerie, prelucrare și construcții.

„Peste 95% dintre absolvenții de licență continuă studiile de master, iar peste 15% dintre absolvenții de studii de masterat se înscriu la doctorat. Simultan cu activitățile curriculare dezvoltăm și programe de antreprenoriat, programe postuniversitare, dar şi programe de dezvolatare personală”, a declarat Prof.univ.dr.ing. Horia Necula, Prorector, la Universitatea Politehnica din București.

Sursa foto: Unsplash

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Raluca Juncu
Raluca este unul din reprezentanții entuziaști și curioși ai generației Millennials. A studiat Jurnalism la Facultatea de Jurnalism și Științele Comunicării la Universitatea din București și a urmat un master în Comunicare și Resurse Umane, în cadrul aceleiași instituții. Timp de doi ani a fost redactor la revista Forbes România și colaborator în cadrul mai multor proiecte editoriale precum Top 500 companii , Top 30 cele mai influente femei, precum și...

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Cariere »



Setari Cookie-uri