Cu peste 400.000 de joburi noi postate pe eJobs.ro și creșteri salariale în aproape toate domeniile de activitate, 2022 a fost un an în care balanța de pe piața muncii a fost înclinată în favoarea candidaților și angajaților. Au fost cu 14,1% mai multe joburi noi față de 2021 și cu 5,5% mai multe decât în 2019, anteriorul an comparabil, în termeni de dinamică și context, cu 2022.

„A fost anul în care candidații și angajații au putut face un slalom foarte avantajos lor printre ofertele din piață și așteptările pe care le au de la angajatori. Chiar și în contextul proximității față de o zonă de război și al creșterii inflației, în 2022, schimbarea jobului sau obținerea unei majorări salariale au reprezentat obiective destul de ușor de atins pentru o categorie extinsă de candidați, atât din punctul de vedere al nivelului de experiență avut, cât și al distribuției geografice”, spune Bogdan Badea, CEO eJobs România.

Potrivit datelor Salario, comparatorul salarial marca eJobs, județele cu cele mai mari salarii în 2022 au fost:

  • București, cu o medie salarială netă de 4.500 de lei;
  • Cluj, cu 4.100 de lei
  • Timiș (4.000 de lei)
  • Sibiu, Brașov, Iași și Ilfov - fiecare cu câte 3.500 de lei net.

Aproape identic arată și topul județelor care au angajat cel mai mult anul acesta. Pe primul loc se află Capitala, urmată de Cluj și Timiș, următoarele două locuri fiind disputate de Iași și Ilfov. Alte județe în care salariul mediu net depășește pragul de 3.000 de lei sunt Bihor (3.500 de lei), Constanța (3.200 de lei) și Dolj (3.200 de lei).

De cealaltă parte a clasamentului, se află județe precum Gorj, Vaslui, Mehedinți, Bacău sau Ialomița, unde mediile salariale oscilează între 2.700 și 3.000 de lei net.

„Sigur că aceste valori sunt corelate cu un număr semnificativ mai mic de joburi disponibile în aceste județe, de companii care au sediul sau sucursale aici, dar și de distribuția candidaților pe nivele de experiență. Vorbim despre zone din care vin mulți candidați care se califică în special pentru joburi entry level”, completează Bogdan Badea. Domeniile cu cele mai multe poziții deschise în aceste județe sunt retailul, serviciile, turismul sau industria alimentară.

Cel mai bine plătiți în 2022 au fost angajații din IT, care, cu un salariu mediu net de 6.000 de lei pe lună, domină detașat ierarhia. Cei care lucrează în project management ocupă cea de-a doua poziție, cu o medie salarială de 5.000 de lei, după cum arată datele Salario. Angajații din banking câștigă, în medie, 4.300 de lei lunar, iar cei din telecomunicații și construcții 4.200 de lei. Salarii medii de 4.000 de lei au mai fost înregistrate în inginerie, auto / echipamente, medicină, e-commerce, audit / consultanță ori asigurări.

Citeste si:
Ce joburi au căutat românii în ianuarie: șofer și inginer, în topul...
Ce joburi au căutat românii...

În ceea ce privește câștigurile salariale, piața muncii a avut dintotdeauna un paradox care e puțin probabil să se schimbe într-un viitor apropiat. Mai exact, domeniile care au angajat cel mai mult nu au fost întotdeauna și cele în care s-a câștigat cel mai bine. Asta pentru că acolo unde vedem despre volume foarte mari în recrutare, vorbim și de o pondere mare a angajaților pe poziții entry level. De aceea, vom regăsi domenii precum retailul, serviciile, industria alimentară sau turismul în topul celor mai mari angajatori din România, la distanță considerabilă de următoarele clasate, însă undeva în a doua parte a ierarhiei atunci când facem o evaluare în funcție de salarii.

Bogdan Badea, CEO eJobs România

Astfel, după cum arată datele Salario, pentru retail a fost înregistrat un salariu mediu de 3.200 de lei anul acesta, pentru industria alimentară și turism de 3.000 de lei, iar pentru call center de 2.800 de lei.

Citeste si:
HR regional Huawei: În România nu stăm rău la nivelul recrutărilor
HR regional Huawei: În...

Sursa foto: Shutterstock

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Raluca Juncu
Raluca este unul din reprezentanții entuziaști și curioși ai generației Millennials. A studiat Jurnalism la Facultatea de Jurnalism și Științele Comunicării la Universitatea din București și a urmat un master în Comunicare și Resurse Umane, în cadrul aceleiași instituții. Timp de doi ani a fost redactor la revista Forbes România și colaborator în cadrul mai multor proiecte editoriale precum Top 500 companii , Top 30 cele mai influente femei, precum și...

Te-ar putea interesa și:

Mai multe articole din secțiunea Cariere »



Setari Cookie-uri