Asociația Internațională a Transportului Aerian (IATA) a transmis că la nivel global există o lipsă acută de piloți în industria aviației. Acest deficit va continua să crească, în contextul în care sunt necesari peste 350.000 de piloți până în 2026 pentru a susține operațiunile din transportul aviatic.

Alison Dsouza, director al Aerviva Aviation Consultancy, o companie internațională de consultanță cu sediul în Dubai, specializată în recrutarea aviației și managementul documentelor, spune că există multe motive pentru care piloții aleg o companie aeriană în detrimentul celeilalte. De la reputație la beneficii, piloții sunt în poziția de a alege compania care se potrivește cel mai bine nevoilor lor.

Specialistul împărtășește și câteva sfaturi și sugestii pe care companiile aeriene ar trebui să le ia în considerare atunci când încearcă să atragă cei mai buni piloți. Iată care sunt acestea:

Salariul competitiv și beneficiile

La fel ca în aproape toate domeniile de activitate, banii este un factor decisiv pentru piloți atunci când se uită după un nou loc de muncă.

pilotiSursa foto: Pexels

„Au dispărut vremurile în care piloții își schimbau angajatorul în funcție doar de salariu. Cu toate acestea, compensațiile și beneficiile oferite de companii au încă o influență semnificativă asupra deciziilor de angajare. Un salariu competitiv și un pachet de beneficii care include asigurări de sănătate, pensie și beneficii de călătorie, poate fi foarte atrăgător pentru piloți”, a mai spus Alison Dsouza.

Oportunități de creștere în carieră

Companiile aeriene care acordă prioritate avansării în carieră și oportunităților de creștere au mai multe șanse să atragă și să rețină talentele de top din rândul piloților. Formarea continuă, căile de avansare în direcții de management și capacitatea de a zbura pe diferite tipuri de aeronave sunt exemple de astfel de oportunități.

„Companiile aeriene ar trebui să investească în angajații lor, oferind programe de formare și prin care piloții își pot îmbunătăți abilitățile. Încurajarea dezvoltării și promovarea internă ar trebui să fie criterii esențiale pe care companiile trebuie să le aibă în considerare. De exemplu, oportunitatea de a deveni căpitan în cadrul companiei aeriene este o perspectivă atractivă”, a mai spus specialistul.

Echilibru între viață și profesie

Companiile care încurajează echilibrul dintre viața profesională și viața privată au mai multe șanse să atragă și să rețină angajați.

„Companii aeriene care oferă un program de lucru flexibil care se potrivește nevoilor personale ale piloților, în special ale celor care trebuie să schimbe frecvent bazele operaționale, ore de lucru previzibile cu liste publicate cu suficient timp în avans, modificări minore ale listei pe parcursul lunii, și perioade suficiente de odihnă, acestea sunt beneficii atrăgătoare pentru piloții care caută un loc de muncă stabil și pe termen lung”, spune Dsouza.

Avioane moderne și inovație

Având o flotă modernă și bine întreținută, împreună cu tehnologii și sisteme avansate, poate influența semnificativ decizia unui pilot de a se alătura unei anumite companii aeriene.

Reputația și recunoașterea mărcii

O reputație puternică și o recunoaștere a brandului este crucială pentru companiile aeriene. „Piloții vor să fie asociați cu o companie respectată și cu un renume bun. Prin urmare, investiția în construirea unui brand puternic și bine respectat poate nu numai să sporească credibilitatea unei companii aeriene față de clienți și parteneri, ci și față de potențialii angajați”, subliniază Dsouza.

Sursa foto: Shutterstock

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Cariere »



Setari Cookie-uri