HR Manager Pehart Grup: „Meseriașii nu se formează peste noapte și nici exclusiv în fabrici. Un electrician poate avea un salariu mai mare decât un inginer”

Sursǎ foto: Shutterstock

HR Manager Pehart Grup: „Meseriașii nu se formează peste noapte și nici exclusiv în fabrici. Un electrician poate avea un salariu mai mare decât un inginer”

Pehart Grup, unul dintre principalii producători de produse din hârtie de uz casnic și industrial din România oferă programe de practică pentru tineri, în vederea pregătirii generațiilor viitoare de specialiști în domeniu. Compania are mai mult programe de învățământ dual la care se pot înscrie elevii din România.

În cadrul programului de învățământ dual care are o durată de 3 ani, 32 de elevi (dintre care 12 la fabrica din Petrești și 20 la cea din Dej) își desfășoară stagiile de practică la Pehart Grup. Sub coordonarea unui specialist desemnat de companie, care colaborează cu reprezentanții unităților de învățământ, elevii dobândesc competențe tehnice, aliniat atât cerințelor curriculare, cât și standardelor operaționale ale companiei. Totodată, elevii beneficiază de sprijin concret din partea companiei, sub forma burselor lunare și a unei mese calde în fiecare zi de practică.

Meseriașii nu se formează peste noapte și nici exclusiv în fabrici. Este nevoie de un ecosistem educațional funcțional, susținut prin parteneriate între stat, școală și mediul privat.

Claudiu Campan, HR Manager, Pehart Grup

Ce meserii pot învăța elevii, în stagiile de practică

Pe fondul digitalizării accelerate și al automatizării proceselor industriale, cererea de specialiști pentru zona tehnică este în creștere. Profesiile de electromecanic, stivuitorist sau operator de pupitru de comandă sunt tot mai căutate și presupun competențe avansate și deschidere către noile tehnologii.

„Încurajăm elevii să înțeleagă valoarea meseriilor tehnice. Un electrician sau mecanic bine pregătit poate avea un venit mai mare decât un inginer. Este momentul ca societatea să redescopere valoarea muncii specializate”, adaugă Claudiu Campan.

Reprezentanții Pehart Grup atrag atenția asupra nevoii unei reforme sistemice în formarea profesională, care să continue dincolo de ciclul dual, atât în liceu, cât și în învățământul superior. Actualizarea curriculei în raport cu realitățile tehnologice și implicarea mediului privat în procesul educațional sunt esențiale pentru dezvoltarea unui capital uman adaptat cerințelor pieței.

„Suntem pregătiți să contribuim cu know-how-ul nostru pentru formarea viitorilor specialiști, dacă ni se oferă cadrul necesar. Implicarea companiilor poate reduce semnificativ timpul de integrare și adaptare a tinerilor în piața muncii”, punctează Claudiu Campan.

La finalul anului trecut, Pehart Grup România, producătorul hârtiei igienice Pufina, a fost preluat de INVL Baltic Sea Growth Fund, fond de private equity din Țările Baltice. Pehart Grup produce hârtie igienică, prosoape de hârtie, șervețele și alte produse din hârtie pentru igienă, precum și role jumbo, utilizate în procesul de transformare în produse din hârtie pentru uz casnic și industrial. Pufina, una dintre cele mai populare mărci de hârtie din România, Alint, Altessa și SOVIO, divizia de produse Away-from-Home, fac parte din portofoliul Pehart Grup. În 2023, Pehart Grup a generat venituri de 168 de milioane de euro și avea un număr de angajați de circa 550 în toate companiile sale. Grupul este prezent cu produsele sale de uz casnic și industrial în 19 țări.

Personalizate pentru tine