5 Aprilie 2011

Constanta: Proiecte eoliene de 257 mil. lei



Firmele Romconstruct Top si Ecopower Wind, din Constanta, au finalizat doua proiecte de producere a energiei din resurse eoline, cu o capacitate instalata de 35 MW, in valoare totala de 257 milioane lei, a anuntat luni Ministerul Economiei.

Proiectele au beneficiat de fonduri europene de aproximativ 110 milioane lei, prin Programul Operational Sectorial Cresterea Competitivitatii Economice, gestionat de Ministerul Economiei, scrie Mediafax.

"Prin implementarea proiectelor s-a urmarit conservarea mediului prin reducerea emisilor nocive si combaterea schimbarilor climatice, respectandu-se principiile dezvoltarii durabile prin mentinerea unui echilibru pe termen lung intre dezvoltarea economica si protectia mediului", se arata intr-un comunicat al institutiei.

Grupul american General Electric a anuntat in ianuarie ca va furniza 14 turbine pentru cele doua proiecte eoliene, Silistea 1 (derulat de Romconstruct Top), respectiv Mireasa 2 (Eco Power Wind).

Proiectele, aflate la circa 20 de kilometri de Parcul Eolian Fantanele, al CEZ, sunt dezvoltate de compania Monsson Alma, din grupul Monsson (controlat de omul de afaceri Emanuel Muntmark), care dezvolta, construieste, opereaza si asigura service si mentenanta pentru parcuri eoliene si solare in Romania.

Grupul a anuntat in ianuarie ca va finaliza in cateva luni documentantia pentru proiecte eoliene de pana la 1.000 MW, pe care vrea sa le vanda.

Monsson Alma detine actiuni la 33 de firme, in special companii de proiect.



Citeste si