27 Iunie 2012

Ramanem fara medicamente? Lista doctoriilor care ar putea disparea din farmacii



Sute de medicamente ieftine sunt in pericol sa dispara de pe piata, arata o analiza a firmei de analize si studii de piata Cegedim privind impactul taxei clawback asupra portofoliului producatorilor farmaceutici.

Discutiile dintre producatorii de medicamente generice si reprezentantii guvernului privind modificarea taxei clawback au esuat, principalul argument pentru mentinerea ei in forma actuala fiind indeplinirea acordului cu FMI, anunta Asociatia Producatorilor de Medicamente Generice din Romania (APMGR).

Introdusa in 2009, dar modificata ca mod de calcul in toamna lui 2011, taxa clawback reprezinta o contributie trimestriala pe care producatorii si importatorii de medicamente trebuie sa o plateasca astfel incat sa fie acoperit intregul consum de medicamente compensate ce depaseste bugetul aprobat de Ministerul Sanatatii la inceput de an. Astfel, incepand cu 1 ianuarie, producatorii si importatorii de medicamente care au pe liste produse compensate trebuie sa achite aceasta taxa, calculata in baza unei formule in care se iau in considerare cota de piata si cresterea vanzarilor.

Cuantumul taxei este de 400 milioane de euro pe an (calculata pe baza datelor din 2011), aceasta reprezentand 33,6% din totalul vanzarilor de medicamente compensate ale producatorilor, un nivel care nu poate fi sustinut de industrie, potrivit APMGR.

„Pentru majoritatea producatorilor de medicamente generice, evitarea insolventei nu se va putea face decat prin reevaluarea portofoliului de produse, renuntandu-se la acele medicamente compensate care, din cauza nivelului taxei clawback, au ajuns sub pragul de rentabilitate”, apreciaza asociatia.

Potrivit unei analize Cegedim, solicitata de APMGR, riscul disparitiei unui produs din farmacii este mai mare daca valoarea acestuia este mai mica. Astfel, pentru produsele cu un pret de sub 25 de lei (pret platit de pacient) si cu o profitabilitate mai mica de 38%, exista riscul scoaterii din portofoliul producatorului/importatorului si, implicit, al absentei de pe piata.

TOP 10 produse aflate in pericol de a disparea din farmacii

Lista include produse foarte cunoscute pacientilor romani, precum Ibuprofen, Metroclopramid sau Diazepam.

Top 10 DCI (denumire comuna internationala) afla in pericol de a disparea din farmacii

In lista sunt cuprinse metamizolum, ibuprofenum, diclofenacum sau ranitidinum.

Vezi in documentul anexat lista primelor 100 de medicamente care risca sa dispara de pe piata din cauza taxei clawback.

Ce propuneri are APMGR pentru construirea unei taxe clawback care poate fi sustinuta de industrie:

• Taxa trebuie sa fie previzibila si plafonata la o valoare maxima realista si accesibila producatorilor de medicamente generice;
• Utilizarea mecanismului clawback pentru controlul cresterii disproportionate a vanzarilor de medicamente si nu pentru acoperirea unui deficit al bugetului public;
• Baza de calcul a taxei trebuie sa fie pretul de vanzare al producatorului, nu pretul de raft;
• Consumul real din anul anterior trebuie sa fie suma de referinta folosita la calcularea taxei;
• Termenele de plata ar trebui sa fie corelate cu termenele de decontare – un plan clar definit de reducere a acestor termene la maximum 60 de zile.

In plus, aplicarea unei noi taxe clawback trebuie sa se faca numai dupa o revizuire a calculului pentru primele doua trimestre ale anului 2012, mai mentioneaza asociatia.



Citeste si