Contractul a fost atribuit vineri, prin negociere, asocierii formata din Deloitte Consultanta, Musat & Asociatii si Systra, potrivit unui anunt al institutiei.
Asocierea va furniza servicii de consultanta pentru privatizare/asistenta juridica, economico-financiara, tehnica, de reprezentare sau negociere pe intreaga perioada de derulare a procesului de privatizare, pana la realizarea transferului dreptului de proprietate asupra actiunilor si decontarea tranzactiei.
Ministerul justifica alegerea procedurii de negociere fara publicarea prealabila a unui anunt de participare prin "situatia de urgenta extrema", survenita in urma unor evenimente care nu puteau fi prevazute de autoritatea contractanta.
Contractul a fost estimat initial la 3 milioane lei, fara TVA.
Ministrul Transporturilor, Relu Fenechiu, a anuntat la finele lunii februarie noua conducere a CFR Marfa, formata din economisti, ingineri si juristi, despre care a spus ca nu vor avea contributii directe in privatizare, dar ar trebui "sa mai repare ceea ce se mai poate repara" in activitatea companiei.
Guvernul s-a angajat in ultimele negocieri cu FMI sa publice anuntul de privatizare a CFR Marfa in luna martie a acestui an si sa semneze contractul de vanzare a unui pachet majoritar de actiuni pana la jumatatea lui mai, tranzactia urmand sa fie incheiata atunci cand "toate conditiile vor fi indeplinite".
Statul plateste 2,5 mil. lei pentru consultanta privatizarii CFR Marfa
Ministerul Transporturilor a atribuit unei asocieri conduse de Deloitte un contract de 2,5 milioane lei (570.000 euro), inclusiv TVA, pentru servicii de consultanta in procesul de privatizare a companiei CFR Marfa, scrie Mediafax.
Te-ar putea interesa si: