La 41 de ani, Hristo Manov (foto) coordoneaza din sediul regional din Varsovia operatiunile Avon din Europa Centrala, mai exact 19 piete, printre care cele mai mari sunt Polonia si Romania.

In primele sase luni ale anului industria de cosmetice din regiune a afisat o “evolutie lenta”, cresterea inregistrata fiind de circa 2-3%. Manov vorbeste de o intensificare puternica a competitiei pe fondul extinderii agresive a comertului modern si a retailului online.

“Unele piete au continuat sa creasca, insa au fost si cazuri – Cehia, Slovacia – care au scazut usor. Dupa un an de stagnare, lucrurile au inceput sa se miste din nou si suntem din nou pe crestere, inclusiv in Romania. Anul acesta este categoric mai bun decat 2012. Suntem mai atenti la consumatori si la reprezentanti si incercam sa lansam cat mai multe inovatii in marketing. Am inceput sa castigam cota de piata”, afirma directorul general al Avon Europa Centrala.

In Romania, Avon este prezenta de 20 de ani, in 2012 ruland afaceri de 98 mil. euro, in scadere cu 2,4% fata de 2011. Americanii detin pe plan local un centru de distributie, o investitie de 11 mil. euro, care deserveste atat Romania, cat si Macedonia si Bulgaria.

“La inceput, deschideam o fabrica in fiecare tara in care intram, mai ales in SUA, Marea Britanie, Brazilia, Argentina, Germania, China. Acum nu mai este necesara o astfel de strategie. Putem servi clienti din Romania de la fabrica de la Garwolin in 24 de ore. In ultimii 10 ani ne-am consolidat facilitatile de productie, renuntand la fabricile vechi si mici precum cele din Marea Britanie si Germania si am investit milioane de dolari in fabrici precum cea din Polonia. Are sens din punct de vedere al costurilor cu forta de munca, proximitatea”, explica Manov.