“Fabrica este un loc bun de munca pentru acesti oameni in conditiile in care transportul pana in Varsovia dureaza in jur de o ora si jumatate”, spune un angajat al unitatii de productie.
La Garwolin Avon produce rujuri, articole pentru ingrijirea corpului si a fetei si parfumuri, in fiecare zi iesind pe poarta fabricii 1,5 milioane de produse. Capacitatea de productie maxima este de 600 de milioane de produse pe an, Avon lucrand aproape la o turatie apropiata – 500 de milioane de produse care ajung in 39 de piete, dintre care cele mai mari sunt Rusia, Marea Britanie si Polonia.
Astfel, saptamanal sunt produse aici 2 milioane de parfumuri si 250.000 de rujuri. Opt ore sunt necesare pentru ca un ruj sa fie finalizat, respectiv o ora si jumatate in cazul unui parfum. O alta cifra interesanta: din 30 de kilograme de pasta rezulta 6.000 de rujuri, in fiecare produs regasindu-se peste 1.000 de ingrediente.
Linia de productie a rujurilor este cea mai noua operatiune deschisa la Garwolin, in urma unei investitii de 15 milioane de euro, si este totodata si cea mai costisitoare. Linia a fost transferata in anul 2011 din Germania, in urma inchiderii fabricii Avon din Neufahrn.
Avon a investit in ultimii 3-4 ani circa 500 de milioane de euro in unitatea din Polonia. Compania mai detine o fabrica in Rusia.
“La inceput, deschideam o fabrica in fiecare tara in care intram, mai ales in SUA, Marea Britanie, Brazilia, Argentina, Germania, China. Acum nu mai este necesara o astfel de strategie. Putem servi clienti din Romania de la fabrica de la Garwolin in 24 de ore. In ultimii 10 ani ne-am consolidat facilitatile de productie, renuntand la fabricile vechi si mici precum cele din Marea Britanie si Germania si am investit milioane de dolari in fabrici precum cea din Polonia. Are sens din punct de vedere al costurilor cu forta de munca, proximitatea”, a explicat intr-un interviu acordat wall-street.ro Hristo Manov, director general Avon Europa Centrala.
In Romania, Avon este prezenta de 20 de ani, in 2012 ruland afaceri de 98 mil. euro, in scadere cu 2,4% fata de 2011. Americanii detin pe plan local un centru de distributie, o investitie de 11 mil. euro, care deserveste atat Romania, cat si Macedonia si Bulgaria.
Citeste si:
Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »
Te-ar putea interesa și: