11 August 2014

Perspectiva Transgaz Medias: rating imbunatatit de la negativ, la stabil



Ratingul Transgaz Medias a fost confirmat de Standard&Poor's. Agentia arata ca recent au avut loc mai multe modificari ale reglementarilor care nu vor slabi generarea fluxului de numerar.

Standard&Poor’s a confirmat vineri ratingul Transgaz Medias pentru datoriile pe termen lung la nivelul BB si a imbunatatit perspectiva acestuia de la negativa la stabila, agentia considerand ca a avut loc o stabilizare a cadrului de reglementari, care nu va slabi generarea fluxului de numerar. Agentia arata ca recent au avut loc mai multe modificari ale reglementarilor, care sustin ratingul Transgaz, se arata intr-un comunicat al S&P.

Intre acestea se numara recunoasterea unor venituri realizate prin imbunatatirea eficientei in perioada in care erau in vigoare reglementarile anterioare si cresterea componentei de capacitate in tarif, anul trecut. Cresterea componentei de capacitate a avut ca rezultat o majorare semnificativa a veniturilor in 2013. Autoritatea Nationala de Reglementare in Domeniul Energiei (ANRE) a aprobat in luna iulie venitul reglementat, venitul total si tariful de transport pentru activitatea de transport al gazelor naturale prin Sistemul National de Transport, pentru perioada 1 august 2014 - 30 septembrie 2015.

S&P considera ca profilul de risc al Transgaz este slab, avand in vedere competitivitatea scazuta a companiei, din cauza cadrului de reglementari. In opinia agentiei, reglementarile din Romania pentru sectorul distributiei gazelor naturale sunt inca impredictibile si, excluzand progresele recente, sustin ratingurile companiilor mai putin decat alte jurisdictii. Opinia S&P include si evaluarea unui nivel moderat de risc de tara, care reflecta faptul ca operatiunileTransgaz de desfasoara doar in Romania. Perspectiva stabila reflecta opinia ca Transgaz va putea sa obtina rezultate operationale si financiare solide in urmatorii doi sau trei ani, iar compania va ramane ferita de interventii politice negative, legate de modificarea mediului macroeconomic sau fiscal national.



Citeste si