Auchan Romania, una dintre cele mai mari retele de hipermaketuri din Romania, a inaugurat centrul comercial Auchan Drumul Taberei si galeria comerciala aferenta, cu patru luni inainte de termenul de finalizare.

“Lucrarea a fost finalizata intr-un timp record, iar totul se datoreaza in egala masura unei bune colaborari a tuturor echipelor implicate in proiect, a constructorilor, dar si a vremii care ne-a permis sa finalizam proiectul inainte de termen. (…) Auchan Drumul Taberei va fi un punct de interes care va schimba viata cartierului. Din primavara, spatiu comercial va gazdui si birourile echipelor Immochan, Auchan, ”, a declarat Tatian Diaconu, director general Immochan Romania.

Noul centru comercial se intinde pe o suprafata totala de peste 20.000 mp, din care hipermarketul ocupa 10.500 mp, in timp ce galeria comerciala se intinde pe o suprafata de 9.500 de metri patrati, in care se vor regasi pana la 120 de magazine.

Auchan Drumul Taberei, un proiect care a suscitat interesul concurentei

Proiectul Auchan Drumul Taberei a starnit interesul concurentei, sustin reprezentantii Immochan. “O sa va bateti cu AFI?”, erau intrebati dezvoltatorii proiectului. “Proiectul din Drumul Taberei este unul complementar in zona de vest a orasului. Ne-am dorit un proiect adaptat zonei si asta si reprezinta. Vrem sa fie un centru comercial caracterizat prin simplitate”, a declarat Tatian Diaconu.

Potrivit datelor Immochan, desi a fost inaugurat cu patru luni mai devreme, centrul comercial Auchan Drumul Taberei este in momentul de fata deschis in proportie de 80% la nivelul superior (unde este situat si hipermarketul) si circa 95% inchiriat, in timp ce la parter doar 46% din spatiile de vanzare au fost deschise, dar semnat in totalitate.

Asteptari mari de la centrul comercial Auchan Drumul Taberei

Intrebati de asteptarile in ceea ce priveste volumul de trafic si vanzarile din primul an de activitate, reprezentantii Auchan isi doresc ca in primul an de activitate volumul de trafic zilnic sa se ridice la circa 25.000 – 28.000 de clienti. Desi mai mic decat rezultatul centrului comercial Auchan Titan, care zilnic este vizitat de circa 45.000 de clienti, in weekend-uri chiar si de 60.000 de clienti, reprezentantii Immochan se arata increzatori in succesul spatiului comercial.

Potrivit sefului Auchan Romania in momentul de fata Auchan Titan este magazinul cu cea mai buna vanzare dintre cele 32 spatii comerciale detinute de francezi in Romania, urmat de magazinele din Timisoara (mall), Cluj (mall), dar si magazinul Auchan din cartierul Militari.

Potential pentru inca doua hipermarketuri Auchan in Bucuresti

Inaugurarea Auchan Drumul Taberei va crea aproximativ 400 de noi locuri de munca in hipermarket si va conduce grupul francez spre topul celor mai mari angajatori din Romania, cu peste 11.000 de salariati. Auchan Drumul Taberei este cel de-al 32-lea magazin al retelei la nivel national si cel de-al optulea din Bucuresti. “Sunt inca oportunitati de studiat atat in tara cat si in Bucuresti. Exista potential in Bucuresti pentru cel mult inca doua magazine de dimensiunea celui din Drumul Taberei”, a declarat Frederic Bellon, directorul general Auchan Romania.

In ceea ce priveste dezvoltarea la nivel national a retailerului francez, proiectul Coresi din Brasov ramane pe lista prioritatilor dezvoltatorului Immochan pentru prima parte a lui 2015 cand urmeaza sa fie inaugurat.

Auchan analizeaza intrarea pe segmentul comertului online

Dupa ce concurenta a facut deja primul pas in directia comertului online, seful Auchan Romania a declarat pentru wall-street.ro ca este interesat de comertul modern si analizeaza optiunile pentru a facilita acest sistem. “Online-ul este foarte interesant. Suntem in discutii, analizam variantele. Comertul online un spatiu liber care iti faciliteaza accesul la nevoile clientilor, dar inca este dificil de pus in practica. Orice miscare pe care o facem in acest sens trebuie realizata rezonabil. (…) Deocamdata nu stiu niciun model care sa functioneze cu succes in Romania si de aceea asteptam momentul oportun”, a declarat Frederic Bellon, neprecizand daca in 2015 retailerul va deschide primul sa magazin online din Romania.

In momentul de fata magazinele traditionale au inceput sa isi canalizeze tot mai mult energiile in zona vanzarilor online, fiind vorba aici despre Carrefour Online, Metro, Mega Image (parteneriat cu eMAG), Selgros sau Cora.

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »


Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Companii »


Setari Cookie-uri