Merita sa investesti intr-un magazin pop-up: avantaje vs. dezavantaje pentru un retailer

Chiar daca primele magazine de tip pop-up au inceput sa apara pe piata din Romania in urma cu 3-4 ani, acest concept, deosebit de popular in tari precum Marea Britanie, Franta, Germania sau Statele Unite ale Americii, nu va reprezenta un trend nici pentru urmatorii 3-4 ani. Doinita Ilie, leasing manager retail in cadrul JLL Romania, a explicat pentru wall-street.ro motivele.

Conceptul de magazin pop-up a aparut in anul 2003 si este foarte popular in orase precum New York, Tokyo, Londra, Shanghai, Paris, Berlin, Stockholm sau Los Angeles.

In Romania, conceptul a fost lansat in urma cu sapte ani, cand Henkel inagura un magazin pop-up sub brandul de ingrijire a parului Syoss Hair Academy. In 2015, Coca-Cola deschidea un magazin similar in Piata Universitatii din Bucuresti, consumatorii avand posibilitatea de a achizitiona obiecte si accesorii branduite Coca-Cola sau sa isi personalizeze sticlele de Coca-Cola cu propriile fotografii. Proiectul facea parte din seria de evenimente organizate pentru a marca anul in care sticla Contur Coca-Cola implinea 100 de ani.

Potrivit Doinitei Ilie, leasing manager retail in cadrul JLL Romania, un astfel de proiect a existat in Romania, fiind localizat in Centrul Vechi din Bucuresti, insa acesta a ramas doar in faza de concept.

„Se dorea organizarea mai multor magazine pop up intr-o zona dedicata, in containere maritime. In aceeasi zona se dorea si aducerea unor artisti romani care sa-si expuna creatiile pentru o perioada limitata de timp. Ideea nu s-a concretizat, insa. In containere maritime este dificil de amenajat adevarate pop up store-uri care sa evidentieze valorile si calitatile brand-urilor expuse. In alte piete mature, precum Marea Britanie, Franta, Germania sau Statele Unite ale Americii, brandurile de notorietate investesc in amenajarea de spatii temporare pentru testarea produselor noi lansate sau a diverselor promotii. Nu se pune problema bugetului, ci a alegerii celei mai bune locatii din punct de vedere al traficului de vizitatori in conditiile in care acestia ar putea fi viitori clienti. In multe cazuri, astfel de magazine temporare sau pop up –uri se transforma in magazine pe termen lung”, explica Doinita Ilie.

Citeste si:
Cei mai buni "prieteni" ai managerilor: 5 caini cu povesti de succes
Cei mai buni "prieteni" ai...
Citeste si:
Temperatura normala a corpului
Temperatura normala a corpului

Pentru moment, reprezentantul JLL nu observa o tendinta similara pentru piata din Romania.

„Amenajarea unui magazin, indiferent daca este pe termen lung sau scurt este importanta si reflecta direct calitatea brandului pe care il reprezinta, si nu se pot face compromisuri. In caz contrar, raspunsul consumatorilor poate fi unul alterat din cauza imaginii necorespunzatoare , care nu atrage cumparatorii. Aceste restrictii de buget nu au incurajat retailerii locali sa dezvolte magazine temporare si pe langa acest aspect centrele comerciale, unde exista trafic mare de vizitatori nu dispun intotdeauna de spatii libere pentru a oferi dezvoltarea unui astfel de concept”, afirma Ilie.

Investitia intr-un astfel de magazine este corelata cu imaginea brand-ului pe care il reprezinta. In cazul in care imaginea nu corespunde din punct de vedere vizual calitativ, in acest caz nici raspunsul consumatorilor nu va fi relevant pentru a analiza transformarea unui contract pe termen scurt intr-unul pe termen lung.

Pentru un astfel de concept sunt alese zonele cu trafic important, centrele comerciale fiind cele mai potrivite pentru ca ofera si servicii de parcare, insa investitiile semnificative pe care le implica un astfel de spatiu si lipsa efectiva de spatii disponibile pentru magazine temporare in centre comerciale cu trafic mare de vizitatori constituie impedimente din punct de vedere logistic in dezvoltarea unor astfel de concepte in mall-uri, in general. In acest sens, exista foarte putine exemple, si in general ale brand-urilor internationale de renume, precum Channel sau Givenchy, care au avut magazine temporare intr-unul din centrele comerciale din Bucuresti.

Citeste si:
Volumul tranzacțiilor imobiliare comerciale din România a crescut...
Volumul tranzacțiilor...

Doinita Ilie mai puncteaza faptul ca un magazin pop up nu este un element pentru a creste imediat cifra de vanzari, ci are drept scop testarea reactiei consumatorilor la un produs sau la un serviciu nou. In cazul unui raspuns conform asteptarilor companiei, magazinul temporar este de cele mai multe ori transformat in magazin pe termen lung.

Perioada optima de functionare a unui astfel de magazin este in general de sase luni.

„Publicul raspunde la initiativele retailerilor sau ale diversilor designeri romani care expun pentru perioade scurte de timp. Decizia de a investi intr-un astfel de proiect apartine retailerilor sau celor care doresc sa expuna noi produse consumatorilor. Speram sa avem cat mai multe astfel de initiative deoarece astfel este incurajata dezvoltarea ulterioara a companiilor. Nu este un trend pe care sa il putem prognoza in mod clar pe urmatorii 3- 4 ani”, conchide Doinita Ilie.

Citeste si:
Cum isi cresc retailerii vanzarile prin magazinele pop-up
Retailerii imbratiseaza...

Te-ar putea interesa și:


Mai multe articole din secțiunea Companii »



Setari Cookie-uri