Sofiaman, brand romanesc de pijamale si lenjerie, investeste peste 180.000 de euro in deschiderea si remodelarea a trei spatii de retail. Este vorba despre un nou magazin in Shopping City Suceava, relocarea unitatii din Moldova Mall Iasi, precum si remodelarea magazinului stradal din Targu Neamt.

Noul magazin deschis in Shopping City Suceava are 50 de metri patrati si este deschis in sistem de franciza. Inaugurat la finalul lui 2017, magazinul intareste pozitia brandului in estul tarii, alaturi de noua unitate relocata si modernizata din Moldova Mall Iasi. Noul spatiu din Iasi are 110 metri patrati si se afla acum la parterul centrului comercial.

O alta investitie ce a marcat inceputul de an pentru Sofiaman este modernizarea spatiului stradal din Targu Neamt, ce functioneaza ca un magazin de fabrica pe o suprafata de 75 de metri patrati.

“Ne dorim ca fiecare spatiu comercial care poarta semnatura Sofiaman sa fie usor recognoscibil si sa se alinieze identitatii brand-ului nostru. Astfel, ultimii ani au adus pentru noi un amplu proces de remodelare a unitatilor in care operam, in care am implementat noul concept de design interior, magazinele noastre devenind acum adevarate spatii de relaxare pentru intreaga familie. Pentru 2018 ne propunem sa continuam extinderea retelei cu noi magazine, dar si dezvoltarea operatiunilor prin intermediul magazinului online”, spune Florin Cucu, General Manager Sofiaman.

Produsele Sofiaman sunt create din materiale naturale, precum bumbacul si modalul, si sunt comercializate in Romania in cele 11 magazine monobrad operate de catre brand si in sistem de franciza, 5 locatii tip shop-in-shop, peste 300 de magazine de specialitate din intreaga tara si in shop-ul online www.magazinsofiaman.ro. In plus, Sofiaman a cucerit si piete externe, precum Marea Britanie, Germania, Spania, Slovacia, Cehia, Croatia, Slovenia, Cipru sau Maroc.

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Andra Imbrea
Andra Imbrea s-a alaturat echipei Wall-Street in 2015. A studiat jurnalismul si economia, pe care incearca sa le imbine in cadrul materialelor sale despre industria de fashion, retail&FMCG si Media&Advertising. Iubitoare de pisici, carti si festivaluri de muzica.   

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Companii »


Setari Cookie-uri