3 Septembrie 2018

Retailerul de accesorii Meli Melo intra pe piata francizelor si deschide primul magazin in Targu Jiu



Retailerul de accesorii si decoratiuni Meli Melo Paris, prezent pe piata locala din 1998 si cu afaceri de peste 12 milioane euro, a intrat pe piata francizelor cu o prima astfel de unitate. Noul magazin Meli Melo deschis in sistem franciza se afla in Shopping City Targu Jiu si completeaza oferta de produse si servicii disponibile in centrul comercial.

Magazinul Meli Melo din Shopping City Targu Jiu este amplasat la parterul centrului comercial si are o suprafata de aproximativ 40 de metri patrati. Este cel de-al 58 magazin Meli Melo la nivel regional, pe langa cele 57 de magazine proprii detinute de retailer.

In noul magazin din Shopping City Targu Jiu clientii vor gasi o gama larga de produse, respectiv bijuterii (cercei, coliere, bratari, inele, pandantive, brose), accesorii pentru par (clesti, bentite, ace de coc, agrafe, elastice), accesorii clasice (genti, portofele, curele, esarfe, palarii, ochelari de soare, manusi, caciuli, fulare), ceasuri, costume de baie, pareo, umbrele, casti si huse telefon, agende, bijuterii din otel, din argint si placate cu aur, accesorii pentru copii, precum si articole de imbracaminte si incaltaminte.

Anul trecut, retailerul de accesorii a deschis primul magazin de tip department store din lant, in Bucuresti Mall. Magazinul are o suprafata de 352 metri patrati, se gaseste la etajul 1 al centrului si cuprinde atat zona de accesorii, cat si cea de decoratiuni interioare, Meli Melo Deco.

Tot anul trecut, Meli Melo – Paris a bifat afaceri de peste 12,2 milioane euro ( 55,8 milioane lei), un profit net de peste 1 milion de euro (4,9 milioane lei) si un colectiv de 300 de angajati. Afacerile retailerului de accesorii si decoratiuni au fost in crestere in 2017 fata de 2016, cand Meli Melo Paris inregistra vanzari de mai bine de 8,7 milioane euro (39,5 milioane lei), un profit net de pana intr-un milion de euro (4,3 milioane lei), iar echipa era formata din 189 de angajati.

Meli Melo – Paris a deschis primul magazin in anul 1998 in Bucuresti, in prezent detinand un total de 57 de magazine, dintre care 1 magazin Exclusive, 2 department store, 6 magazine deco, 2 magazine in Chisinau (Republica Moldova), 2 magazine in Belgrad (Serbia) si 2 magazine in Sofia (Bulgaria).



Citeste si