S-au implinit anul acesta 20 de ani de cand, tehnic vorbind, au inceput sa functioneze asigurarile obligatorii de sanatate reglementate prin Legea asigurarilor sociale de sanatate 149/1997, si 12 de ani de la introducerea Legii sanatatii 95/2006. Legea sanatatii este desigur si explicabil perfectibila (a fost facuta sub presiunea aderarii Romaniei la UE, asa ca are deficiente corectate de 1000 de amendamente), dar nu cumva trebuie sa ne uitam si la aducerea la zi a Legii asigurarilor de sanatate?

Asta pentru ca se constata o nemultumire generalizata din partea beneficiarilor sistemului sanitar cu privire la serviciile primite in raport cu banii platiti la contributia de sanatate. Chiar daca s-a gasit cauza de la radacina cauzelor, de fapt scuza suprema, respectiv raportul contribuabil/asigurat este un nesustenabil 1/4, se colecteaza totusi 30 miliarde lei, de 10 ori mai multi decat finantarea din 1998 - iar acesti bani par a fi in continuare insuficienti. Inainte de a ne lamenta daca sunt suficienti se cuvine a ne intreba daca sunt bine administrati.

O explicatie plauzibila a acestei situatii ar fi aceea ca bunurile si serviciile decontate mai ales in ultimii 12 ani post aderare au crescut ca numar si valoare in special prin privatizarea multor servicii si prin evolutia tehnologiilor medicale – si asta mult mai repede decat a crescut finantarea. Desigur ca o intrebare fireasca in contextul acesta ar fi: de ce nu s-a facut o analiza de risc pentru a se evalua daca exista bani pentru a adauga noi servicii si bunuri in decontare? Nu s-a facut pentru ca decontarea a fost fortata fie prin masuri politicianiste fie de catre grupuri de interese care au obtinut finantarea publica a unor servicii care nu sunt decontate integral din bani publici nicaieri in UE. Pe modelul bufet suedez, fiecare a luat cat a putut, fara sa se intrebe cine da banii si mai ales, daca ei ajung.

In 1998 sistemul sanitar era practic 100% de stat, existau doar niste embrioni de privatizare in serviciile medicale si in distributia de medicamente. Nu se stie daca exista analize despre finantarea sistemului sanitar sau despre starea de sanatate populatiei din 1998 – avem doar datele din raportul Comisiei Prezidentiale din jumatatea intervalului de 20 de ani (2008), care releva ca starea de sanatate s-a degradat in asemenea masura in Romania, incat mor anual, din cauza disfunctionalitatilor sistemului sanitar, circa 60.000 de romani, o populatie echivalenta unui oras mediu.

In cei 20 de ani scursi de atunci singurul proiect institutional pe care il putem bifa este informatizarea sistemului de sanatate (card, reteta electronica, alte formulare) desi sunt in continuare zeci de formulare care trebuie completate in scris transformand personalul medical in functionari care pierd mai mult timp uneori cu hartiile decat cu pacientii. Atentie insa, informatizarea sistemului nu trebuie vazuta ca un proiect de infrastructura iesit din comun, este mai mult o aducere a sistemului in realitatea mileniul 3 in care digitalizarea si automatizarea sunt masuri de eficientizare. Intre timp insa s-au dezvoltat retele nationale si regionale de servicii medicale cu care sistemulul public nu poate tine pasul, astfel ca, finantatorul, CNAS, este obligat sa aplice de multe ori standarde duble si plafonari ale finantarilor lunare cel putin creative.

Deci, ce urmeaza? Dilema este daca vreti similara cu cea a viitorului Romaniei in UE – daca nu aderam la UE Romania nu se putea dezvolta in ultimii 10 ani, dar ce ne rezerva urmatorii 10 ani intr-o UE care aspira la “ritmuri si intensitati diferite”? Daca nu aveam legea asigurarilor de sanatate nu puteam finanta sistemul sanitar in ultimii 20 ani, dar ce ne rezerva urmatorii 20 de ani in conditiile in care batem pasul pe loc cu un sistem de sanatate care dezamageste toata lumea?

Citeste si:
Ion Iliescu ramane internat la Spitalul Elias
Ion Iliescu ramane internat...

Asadar astazi, in 2018, dupa mixuri si experimente de scenarii de politici publice esuate ale partidelor care au fost la putere, dupa lipsa totala de coordonare intre vreo 20 ministri ai sanatatatii schimbati prea repede pentru a putea face ceva si a vreo 20 de presedinti de CNAS schimbati unii dupa acuzatii de frauda, dupa 30 miliarde de lei pompati in sistem in 2018 si dupa ce 10 mii de medici au plecat din tara, ne intrebam daca vreodata starea de sanatate a romanilor se va ameliora, in asa fel incat sa incetam sa aparem la coada tuturor clasamentelor din domeniu.

Avem un sistem sanitar care lasa de dorit, din care doar se risipesc si fura bani si care nu are nici o treaba cu nevoile pacientului. Expresiile sforaitoare politicianiste gen “dorim ca banii sa urmeze pacientii” sau “dorim ca pacientii sa aiba un acces bun la servicii de sanatate” nu mai sunt crezute de nimeni.

Sistemul sanitar a ramas cel mai nereformat domeniu din cele publice, tocmai pentru ca finantarea sa functioneaza in baza unei legi vechi de 20 de ani pe care nici un partid politic nu stie, nu vrea, nu poate sa o modernizeze. Si sa nu uitam ca 9 romani din 10 care au plecat/pleaca din tara mentioneaza sistemul sanitar ca fiind una dintre cauzele principale care i-a condus la auto-expatriere.


Te-ar putea interesa si:


Mai multe articole din sectiunea Companii »



Citeste si
Ministrul propus al sanatatii: Prima criza este cea a rezidentilor