Reactia spitalului Monza in legatura cu investigatia care il priveste pe Matteo Politi

Reactia spitalului Monza in legatura cu investigatia care il priveste pe Matteo Politi

Grupul Monza Romania anunta, printr-un comunicat de presa, ca exista toata deschiderea din partea institutiei, in legatura cu investigatia care il priveste pe Matteo Politi.

"Grupul Monza se declara parte lezata in acest context si a initiat demersurile judiciare necesare impotriva lui Matteo Politi. Acesta a solicitat o colaborare, in decembrie 2018, cu Grupul Monza pentru o interventie chirugicala a unei paciente a lui Matteo Politi. In vederea acestei colaborari, Matteo Politi a prezentat actele necesare, inclusiv parafa de medic eliberata de Directia de Sanatate Publica.

Mentionam ca a fost realizata o singura interventie chirurgicala. Interventia chirurgicala a avut loc la Centrul Medical Monza, in luna decembrie 2018, pentru o pacienta careia Matteo Politi ii oferise, in prealabil, consultatie preoperatorie intr-o alta institutie medicala.

Niciun alt pacient al Grupului Monza nu a fost consultat sau operat de catre Matteo Politi.

Intreaga echipa a Grupului Monza Romania va lucra in stransa legatura cu toate institutiile implicate in ancheta referitoare acestui caz. Pana la aceasta colaborare punctuala, din decembrie 2018, Matteo Politi nu a mai avut nicio alta colaborare cu Grupul Monza (din Italia sau din Romania)", se arata in comunicat.

Libertatea a publicat astazi o investigatie in care dezvaluie ca un italian cu doar 8 clase absolvite a reusit sa convinga mai multe unitati medicale din Romania ca este medic. Escrocul Matthew Mode (nume real: Matteo Politi) primise o condamnare de un an si jumatate cu suspendare, pentru o infractiune asemanatoare in Italia.

Falsul medic a fost depistat de asistente pentru ca nu stia sa-si puna manusile corect. Din martie 2018, Matthew Mode a inceput sa opereze in Bucuresti in nu mai putin de 4 clinici: Euromedical, Prestige, MH Medical Group si Monza. Cartea sa de vizita arata ca a studiat in SUA si a lucrat in Marea Britanie, Spania, Italia si Romania.

Personalizate pentru tine