Combinatul de Ingrasaminte Chimice (CICh) Navodari, producatorul roman de ingrasaminte pe baza de tehnologii din Romania, estimeaza ca anul acesta aproximativ 5% din totalul vanzarilor vor fi generate de operatiunile recent deschise pe pietele vecine Romaniei, Bulgaria si Ucraina, potrivit unui comunicat de presa emis luni.

„Am considerat oportun sa intram pe cele doua piete, datorita potentialului pe care il au. Ucraina are o suprafata agricola de aproape trei ori mai mare fata de cea a Romaniei, iar piata de ingrasaminte speciale este la inceput. In Bulgaria, situatia este diferita, aici exista deja furnizori de ingrasaminte cu tehnologii inglobate, iar fermierii locali au inteles beneficiile utilizarii acestora. In primul an de activitate ne-am propus sa ne facem cunoscute produsele unui numar cat mai mare de potentiali clienti. Din estimarile noastre, pentru primul an, ponderea vanzarilor pe aceste piete in total activitate va fi de aproximativ 5%”, a declarat Cezara Visan, directorul executiv al Cich Navodari.

Un alt element important in decizia de extindere o reprezinta infrastructura de care dispune compania, ce permite accesul usor catre cele doua tari. Combinatul de ingrasaminte chimice Navodari are o capacitate de productie de 1.500 de tone de ingrasaminte zilnic, dispune de capacitati de stocare acoperite si in aer liber de 200.000 de tone, are propria retea de cale ferata si acces la port.

”Avand in vedere potentialul mare pe care il au pietele pe care deja le-am deschis, pe termen scurt, ne vom concentra pe dezvoltarea acestora dar nu excludem posibilitatea de a continua extinderea si in alte state. In Republica Moldova, am hotarat sa intram si in mod direct si deja ne-am deschis o baza de lucru acolo”, a explicat Visan.

Combinatul de Ingrasaminte Chimice Navodari este un promotor al celor mai noi tehnologii pentru fertilizare in Romania. Obiectivul societatii este acela de a dezvolta si de a aduce pe piata produse ce contin cele mai noi tehnologii si produse ce pot aduce plusvaloare fermierilor. Astfel, in ultimii ani, compania a omologat si introdus pe piata doua tehnologii unice in Romania: ingrasamintele pe baza de azot cu degajare controlata a partii de azot amoniacal – gama NG si ingrasamintele pe baza de fosfor sau complexe cu potentiator de fosfor – gama Amesal, game de produse ce respecta mediul inconjurator. Anul acesta, combinatul de la Navodari a lansat o gama noua Nutri Top care inglobeaza trei solutii dezvoltate de CICh – NGOOO, Amesal si Extracte Humice, aducand eficienta culturilor agricole prin aportul acizilor humici, fulvici si a aminoacizilor.

Citeste si:
Robinetul rusesc de gaze spre Europa se poate inchide
Se inchide robinetul rusesc...

Sursa foto: Facebook Combinatul de Ingrasaminte Chimice CICh Navodari

Te-ar putea interesa si:


Mai multe articole din sectiunea Companii »



Citeste si
Belarus isi securizeaza granita din cauza turismului la Cernobil