Lanțul de magazine cora România a instituit în unele locații o limită de cumpărături, cu scopul de a descuraja specula și de a asigura marfă la raft pentru mai mulți clienți, în perioada în care raioanele magazinelor se golesc, pe fondul pandemiei de Coronavirus.

„Precizăm, de asemenea, că nu s-a luat măsura raționalizării produselor. Punctual, în unele magazine am instituit o limită rezonabilă, chiar generoasă, pentru unele produse, măsură luată doar pentru a descuraja specula și pentru a asigura cât mai mult timp marfa la raft, pentru cât mai mulți clienți. Solidaritatea și cumpătarea sunt esențiale în aceste zile și îi rugăm din nou pe clienți să cumpere chibzuit, cu gândul că ne găsesc aici și mâine și că noi facem eforturi neîncetate pentru a asigura continuitatea aprovizionării magazinelor cora din toată țara”, se arată în comunicat.

Cora transmite familiilor să trimită un singur membru la cumpărături, pentru a evita aglomerarea, iar în magazin să respecte indicațiile privind păstrarea distanței de cel puțin 1,5 metri astfel încât să reducă riscul îmbolnăvirii.

„În privința măsurilor de igienă și prevenție, așa cum am mai precizat, au fost achiziționate măști, mănuși, dezinfectante și am intensificat igienizarea magazinelor, conform reglementărilor si recomandărilor autorităților. Sunt curățate în mod constant, cu o frecvență mult mai mare decât în mod obișnuit cărucioarele, coșurile, suprafețele magazinelor și zona caselor de marcat”, anunță retailerul.

Cora a instalat, din 17 martie 2020, paravane de plexiglass în zona caselor de marcat, pentru o mai bună protecție a casierelor, care sunt expuse contactului prelungit cu publicului. Casierele au, de asemenea, setul propriu de dezinfectant, în timp ce clienții au la dispoziție mai multe puncte de dezinfectare în magazin. De asemenea, în magazine sunt disponibile mănuși de unică folosință, atât pentru clienți, cât și pentru angajați.

Cora anunță că suspendă, temporar, comunicarea promoțiilor pe pagina de Facebook a cora, din respect pentru clienți, având în vedere situația delicată și provocările cu care toți ne confruntăm în această perioadă din cauza amenințării COVID-19.

Activitatea promoțională se derulează în continuare și toate informațiile pe acest subiect sunt comunicate pe site în secțiunea https://www.cora.ro/cataloage precum și în hipermarketuri. Planificarea promoțiilor pentru clienții noștri și angajamentele cu furnizorii care se subscriu acestui proces se derulează cu mult timp înainte, ca atare sunt valabile și continuă.

Cora anunță că lucrează zilele acestea la promoțiile pentru sărbătorile de Paște.

Sursa foto: Facebook cora Romania

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Companii »


Setari Cookie-uri