Tăierile legale din păduri, pe durata stării de urgență, nu pot fi oprite pentru că ar afecta 3,5 milioane de gospodării din România, care se încălzesc cu lemne, însă s-a luat decizia retragerii atestatului de exploatare tuturor celor care taie lemn ilegal, spune Ministrul mediului, apelor și pădurilor, Costel Alexe.

„Înteleg emoția și temerile oamenilor. Tocmai de aceea, am inclus, în ultima ordonanța militară emisă, prezența gărzilor forestiere la verificarea transportului de material lemnos. Am emis un ordin de ministru prin care li se retrage atestatul de exploatare tuturor celor care taie lemn ilegal”, spune ministrul.

Măsura interzicerii tăierilor legale pe durata stării de urgență nu ar fi benefică pentru oameni, mediu și economie. „Studiul de impact pe care l-am făcut ne-a arătat că am avea o mulțime de consecințe negative pe care țara și noi cetățenii nu ni le permitem acum”, subliniază ministrul.

Pe plan social, măsura ar afecta 3,5 milioane de gospodării din România, care se încălzesc cu lemne. Mai mult, peste 100.000 de oameni vor intra în șomaj tehnic sau vor fi concediați. O estimare a arătat că aproximativ jumătate de milion de români, care sunt direct sau indirect dependenți de sectorul silvic, ar fi sever afectați financiar și social prin aceasta măsură.

Retail jobs

Micii operatori economici, cei cu câte 10-20 angajați, vor falimenta imediat. Este vorba de 4.600 de mici firme de exploatare și 7.000 de firme de prelucrare și din industria mobilei.

Aceste consecințe ar adânci criza cu care se confruntă România acum. Pe plan economic, România ar avea mult de suferit, având în vedere faptul că sectorul forestier și al prelucrării lemnului reprezintă 3,5% din PIB.

Stoparea tăierilor legale ar avea consecințe negative și pentru mediu. Cele aproximativ două milioane de metri cubi de lemn proveniți din doborâturi de vânt ar ajunge să infesteze pădurea sănătoasă, așa cum s-a mai întâmplat și în alte țări din Europa, iar consecințele au fost extrem de grave.

52% dintre pădurile României sunt proprietate privată. Ar însemna să se dea o interdicție asupra fructificării proprietății private. Falimentul administratorilor de păduri, adică al celor care asigură acum paza, îngrijirea și regenerarea pădurilor private, ar însemna o deteriorare a pădurilor și imposibilitatea de a mai preveni tăierile ilegale.

Citeste si:
7 lucruri pe care trebuie sa le bifeze Guvernul Orban anul acesta
7 lucruri pe care trebuie sa...

„Nu este bine și nici constituțional să luăm această măsură extremă. Pădurea este o resursă regenerabilă, pe care avem datoria să o protejăm printr-un management sustenabil, atât pentru valorificare, cât și pentru regenerare, pentru a proteja mediul și a combate schimbările climatice. Vom sta permanent în teren pentru că stoparea tăierilor ilegale rămâne cel mai important obiectiv asumat în acest mandat!”, a mai spus ministrul Costel Alexe.

Sursa foto: Pixabay

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Cristian Gubandru
Cristian este absolvent al Universității Româno-Americane și al unui MBA la Academia de Studii Economice (A.S.E.). Startul în jurnalism a fost în 2003 la agenția de presă Mediafax , parte a trustului MediaPro, pe poziția de redactor, iar mai târziu la agenția de presă NewsIn , parte din trustul de media Realitatea - Cațavencu, ca reporter și redactor șef al departamentului Companii. Pentru o perioadă scurtă de timp a scris pentru ziarul de...

Te-ar putea interesa și:


Mai multe articole din secțiunea Companii »


Setari Cookie-uri