20 Aprilie 2020

Paco Supermarkets, retailer independent, pregătește lansarea magazinului online



Retailerul independent Paco, ce deține în județul Vrancea o rețea de 15 magazine, intra în hora eCommerce și pregătește lansarea magazinului online, scrie Retail.ro.

Magazinul online al retailerului Paco va fi gata în aproximativ o lună și jumătate, maxim două, a declarat Feliciu Paraschiv, fondatorul lanțului Paco. Deschiderea magazinului online a fost impulsionată de contextul generat de pandemia de COVID-19 și vine la mai bine de o săptămână după ce Paco a lansat un serviciu de livrare la domiciliu, DeliveRo.

DeliveRo este un serviciu de livrare la domiciliu care se adresează în special persoanelor în vârstă, care nu au acces la internet sau abilități IT. Operatorul Paco care preia comenzile telefonice oferă detalii despre produse și prețurile la raft în timp real, iar apoi le adaugă în coș pentru a fi livrate.

Rețeaua de magazine Paco a fost fondata de Feliciu Paraschiv în 1995, iar în prezent a ajuns la un număr de 15 locații în județul Vrancea, care generază vânzări de 22 milioane de euro, devenind astfel unul dintre cei mai mari retaileri independenți. Efectele pandemiei de COVID-19 se văd însă și în cadrul businessul Paco Supermarkets, deși poziționat pe nișa retailului alimentar, care înregistrează creșteri tot mai mari, însă și cheltuieli și provocări pe măsură. Criza provocată de coronavirus, schimbarea obiceiurilor de consum, restricțiile de circulație au făcut ca retailerul să pună pe hold anumite proiecte pe care le avea, dar să demareze altele pe care nu plănuia să le lanseze tocmai acum.

Citește mai multe pe retail.ro.



Citeste si