Pfizer investește 500 milioane de dolari în mai multe companii mici și medii de biotehnologie

Pfizer, una dintre cele mai mari companii farmaceutice din lume, a anunțat săptămâna aceasta că va investi 500 de milioane de dolari în mai multe companii de dimensiuni mici și medii de biotehnologie. Acestea sunt listate la bursă și desfășoară programe promițătoare de testare clinică a unor medicamente.

„Nu a existat vreodată un alt moment mai propice dezvoltării de colaborări noi în industria noastră. Inițiativa noastră are drept scop injectarea de capital crucial în companii de biotehnologie care împărtășesc angajamentul nostru de a livra pacienților terapii cu adevărat transformative”, a explicat John Young, Director Executiv Business în cadrul Pfizer.

Inițiativa Pfizer are în vedere investiții în pachete minoritare de acțiuni în companii listate, care desfășoară programe de studii clinice și care au o capitalizare de piață de dimensiuni mici și medii și care se focusează pe ariile de interes ale Pfizer: medicină internă, inflamație și imunologie, oncologie, boli rare, vaccinuri și produse specifice pentru uzul unităților sanitare.

Companiile partenere vor avea, de asemenea, oportunitatea de a accesa expertiza vastă și capabilitățile de cercetare, dezvoltare clinică și producție oferite de Pfizer în calitate de lider global în industria farmaceutică.

Citeste si:
Vaccinul pentru COVID-19 ar putea fi administrat din mai multe doze
Vaccinul pentru COVID-19 ar...
Citeste si:
Tratament pentru cresterea parului
Tratament pentru cresterea...
Sursa foto: Shutterstock/ optimarc

Te-ar putea interesa și:


Mai multe articole din secțiunea Companii »



Setari Cookie-uri